Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat în cadrul unui briefing de presă că ex-directorul SIS Vasile Botnari va fi judecat pentru abuz de serviciu în cazul dosarului celor șapte profesori turci.
„Urmărirea penală în cazul declarării drept persoane indezirabilă și îndepărtării ilegale din Republica Moldova a celor șapte cetățeni turci a fost deschisă de procuror în vara anului trecut. Ulterior, pe acest caz au fost reținuți și puși sub învinuire doi ex-vicedirectori SIS, împreună cu directoarea Biroului Migrație și Azil. Procurorii au stabilit că procedura de îndepărtare a celor șapte profesori turci a fost desfășurată arbitrar”, a declarat Alexandr Stoianoglo.
Această operațiune a fost dispusă, coordonată și dirijată nemijlocit de directorul de atunci, iar adjuncții i-au executat ordinile și dispozițiile, fără a ști că acestea sunt ilegale, primind asigurări că totul decurge într-un cadru perfect legal.
„Procuratura Generală anunță despre finalizarea urmării penale și expedierea în judecată a cauzei penale în care în calitate de învinuit figurează fostul director al SIS Vasile Botnari, acuzat de abuz în serviciu. Învinuitul a colaborat cu ancheta, fiind cercetat în stare de libertate”, a conchis Stoianoglo.
Pentru această infracțiune, norma penală prevede până la șase ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la 10 ani.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit/-ă și pe canalul nostru de Telegram.