De Ziua Internațională a Cititului Împreună, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” lansează ediția a XVII-a a Programului de lectură „Chişinăul citeşte”, prin care își propune constituirea și fortificarea unei comunități de cititori activi și fideli.

Evenimentul va avea loc pe 5 februarie 2020, la ora 12.00, în incinta Bibliotecii Centrale (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 148). Cărțile propuse spre lectură se adresează tradițional celor trei categorii de cititori: copii ˗ „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe muntele Dor”, de Viorica Covalschi, adolescenți ˗ „Un strigăt pe Nistru”, de Gheorghe Budeanu și adulți ˗ „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, de Dumitru Crudu.

Pasaje din cărți vor fi citite de către actorii: Vera Mereuță, artistă emerită, crainică și profesoară la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Daniela Burlaca, actriță și regizoarea teatrului „Geneza Art”, Ana Tcacenco, actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

Evenimentul preconizează prezența criticilor literari dr. hab. Maria Șlehtițchi, Vitalie Răileanu, Maria Pilchin, alături de autorii cărților incluse în program, oameni de cultură, jurnaliști, scriitori, bibliotecari și utilizatori ai bibliotecii.

Pe parcursul anului se vor desfășura întâlniri cu scriitorii, lecturi publice, prezentări de carte, discuții-dezbateri, iar participanții se vor bucura și de sesiuni de fotografii și autografe. O noutate a acestui program va fi Concursul de Booktrailere, cu sloganul „Cărțile creează (in)dependență”.

Încheierea programului a ediției din acest an se va desfășura în luna noiembrie printr-un eveniment festiv numit Campionii lecturii, cu participarea celor mai activi cititori.

Prin acest program, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține inițiativa de nivel Național Anul Lecturii – 2020, care are drept scop promovarea lecturii ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare. Programul de lectură „Chişinăul citeşte” se desfăşoară în cadrul Bibliotecii Municipale din anul 2004 și a ajuns la cea de-a XVII-a ediție.

Unul din obiectivele principale ale acestui program constă în educarea culturii lecturii în societatea chișinăuiană, promovând şi încurajând lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă și orientând cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone.