Cineaștii și ONG-urile din Moldova pot participa la un atelier de film la București. Premiul este de 4 000 de euro

civil society pitch
Foto: oneworld.ro

Asociația One World Romania invită organizațiile și persoanele care sunt active în apărarea drepturilor omului, precum și cineaștii, aspiranți sau consacrați din România, Republica Moldova, Bulgaria și Ungaria să se înscrie la atelierul CIVIL SOCIETY PITCH.

Atelierul va fi moderat de tutori de renume internațional și se va desfășura în perioada 20-22 martie la ARCUB (Centru Cultural din București), în timpul celei de-a 13-a ediții a festivalului (20-29 martie 2020).

CIVIL SOCIETY PITCH este un demers unic în regiune, care își propune să pună în contact pe de-o parte cineaști dornici să expună prin intermediul artei o fațetă a situației sociale, economice sau politice a regiunii est-europene și pe de altă parte activiști imersați în această realitate. Scopul atelierului este reunirea acestor experiențe și sensibilități diferite în vederea unei colaborări pe termen lung.

Pentru prima dată în România, ediția integrală a programului internațional CIVIL SOCIETY PITCH, cu toate cele cinci etape, se va derula pe parcursul unui an întreg: atelier de pitching, matchmaking și accelerare (martie 2020), documentare și dezvoltare (aprilie-octombrie 2020), atelier de follow up (noiembrie 2020), dezvoltare și producție (decembrie 2020-februarie 2021), sesiune publică de pitching și premiul de dezvoltare (martie 2021).

La atelierul inițial din martie 2020 vor fi selectați să participe maximum 15 ONG-uri și maximum 20 de cineaști din cele patru țări partenere, în așa fel încât la sesiunea finală de pitching din martie 2021 să se formeze minimum cinci echipe coagulate, care au lucrat pe parcursul anului în jurul unui subiect de documentar.

Premiul de dezvoltare în valoare de 4 000 de euro va fi acordat la final cineastului, pentru a facilita dezvoltarea proiectului de film documentar aprofundat în cadrul echipei realizate cu ONG-ul partener.

Cineaștii se pot înregistra AICI, iar ONG-urile AICI!

Termen-limită pentru înscrieri: 13 februarie 2020.

Persoană de contact: Tudorița Șoldănescu/0733 738 202/[email protected]

Civil Society Pitch este inițiat și coordonat de Asociația One World Romania, iar partenerii programului sunt Balkan Documentary Center (Bulgaria), Festivalul Internațional de Film Documentar de Drepturile Omului VERZIO din Budapesta (Ungaria) și Asociația Obștească MOLDOX (Republica Moldova).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente