Cei mai buni 150 profesori de la UTM, potrivit nominalizărilor studenților, au fost premiați cu laptopuri

60688961

Ședința de astăzi a Consiliului de Administrație al Universității Tehnice a Moldovei a fost marcată de o nouă inițiativă a rectorului Viorel Bostan de a stimula și valorifica activitatea profesorilor care excelează în activitatea didactică, științifică și extracurriculară prin transmiterea în posesie personală a unor laptopuri performante, pe perioada activității lor la UTM.

Potrivit rectorului, aceasta este doar o primă etapă a unui program de durată, prin care administrația UTM își propune să sublinieze și să stimuleze calitatea, profesionalismul, entuziasmul și implicarea cadrelor didactice în evoluția de zi cu zi a comunității academice a UTM.

Profesorii care vor intra în posesia celor 150 de laptopuri le vor putea utiliza în proiectarea cursurilor la catedră, în studiul la bibliotecă sau acasă, în cadrul diferitelor simpozioane, conferințe, stagii, mobilități etc. Primii beneficiari au fost selectați în baza nominalizărilor de către studenți și absolvenți în sondajele efectuate la finele sesiunilor, dar și în temeiul rezultatelor activității de cercetare și de internaționalizare a universității.

În perspectivă, tendința cadrelor didactice de a-și valorifica potențialul și, eventual, a spori eficiența actului de instruire prin integrarea tehnologiilor informaționale ar putea fi susținută și prin acordarea diferitelor instrumente hardware și software, astfel ca activitatea multilaterală a profesorilor UTM să devină impecabilă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente