La 24 ianuarie este sărbătorită, în întreaga Românie, Ziua Unirii Principatelor Române. În acest an se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acesta a fost considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.
Senatul României a adoptat, la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională.
Principatele române, din mâinile rușilor și turcilor, în ale marilor puteri europene
În anul 1858, Marile Puteri s-au reunit în cadrul Conferinţei de la Paris, finalizată cu o convenţie, încheiată la 7/19 august, care s-a referit şi la problematica românească.
Astfel, printr-un act internaţional care ţinea cont doar parţial de voinţa românilor, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situația politico-juridică a principatelor și reorganizarea lor. Pe baza Convenției de la Paris, se introducea principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare principat, de către domn și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală, înlocuind astfel Regulamentele Organice, actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până atunci.
Desigur că reglementările au avut la bază şi sprijinul declarat al împăratului Napoleon al III-lea, care dorea ca în estul Europei să existe un bastion profrancez, care să contracareze influenţa Rusiei, scrie newsbv.ro.
Practic, Convenţia de la Paris consfinţea unirea formală într-un stat cu numele Principatele Unite, alegerea a doi domni, două adunări, două guverne, organizarea a două instituţii comune la Focşani – Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie –, abolirea monopolurilor şi a privilegiilor de clasă.
Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând temeri că desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi piardă din influenţă, divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 şi 1858 au demonstrat dorinţa de unire a populaţiei.
Alexandru Ioan Cuza, domnitor al celor două principate
A urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor pentru domnitor.
La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă, formată din 48 de deputaţi, l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni.
În Ţara Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, locţiitorii domneşti erau antiunionişti, iar Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel că bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza.
În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porţii Otomane și a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele două principate să fie persoane distincte.
Astfel, Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.
În anul 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat parlamentul și guvernul, realizând astfel unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Constituția, adoptată la 1 iulie 1866, consfinţeşte denumirea oficială România, iar la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România.
Alexandru Ioan Cuza a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern.
După 161 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.
