Datele bibliografie ale 1 146 de scriitori români, din toate colțurile lumii, au fost incluse într-o carte denumită „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni”. Volumul a fost lansat în incinta Bibliotecii Naționale astăzi, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române.

Autor și director al proiectului este Traian Vasilcău, iar coordonator fiind academicianul Mihai Cimpoi, scrie radiochisinau.md.

Traian Vasilcău spune că enciclopedia a apărut din dorința de unificare a tuturor scriitorilor români contemporani de pe tot globul, iar cel mai trist lucru este că nu s-a reușit să fie încropiți în ea toți scriitorii de limbă română. „La început trebuia să se numească dicționarul scriitorilor români contemporani de pretutindeni. Iată că am ajuns la o enciclopedie. Azi este ziua Unirii principatelor române, venim cu această carte să demonstrăm că unirea se poate face prin cultură, unirea spirituală”, a spus Traian Vasilcău.

Potrivit lui Traian Vasilcău, cartea este una bibliografică, conține date despre nașterea scriitorilor, studiile făcute, activitățile desfășurate, operele scrise și prețuirea pământească. „Au fost dicționare ale scriitorilor din Moldova, din România, dicționare de o mai mică dimensiune, dar nu a existat o enciclopedie a scriitorilor români, nici contemporani, nici clasici. Dacă ne va ajuta Dumnezeu, vom ajunge și la ediția a doua care să conțină și alte nume”, a conchis scriitorul.

Academicianul Mihai Cimpoi a declarat că materialele bibliografice le-au trimis autorii, totul s-a făcut în viziunea lor. Nu s-a intervenit nimic din partea coordonatorilor. „Am încercat să cuprindem toată lumea scriitoare din spațiul românesc și să demonstrăm unitatea acestui spațiu prin limbă, prin scris și prin prezența unor scriitori din diferite zone ale lumii”, a spus Mihai Cimpoi.

Poeta Tatiana Afanasie-Crăciun este mândră de faptul că a ajuns să fie inclusă în enciclopedie alături de alții peste o mie de scriitori români, destul de valoroși. „Este ceva valoros să te afli alături de așa mari scriitori. Este o recunoaștere, o încurajare și o onoare foarte mare pentru noi”, a spus poeta.

Enciclopedia a apărut în limba română în 1 200 de exemplare.

Reporter stagiar: Petru Beșleaga