Reprezentanții guvernului s-au întâlnit cu primarii pentru a le povesti despre planurile pentru anul 2020. Au fost abordate așa subiecte ca implementarea proiectului „Drumuri 2020” sau impactul majorării salariilor pentru lucrătorii din sectorul bugetar.

Primarilor li s-a povestit amănunțit modificările care au survenit în Legea salarizării și beneficiile acestei legi asupra bugetarilor. S-a discutat despre majorări de salarii și că acestea vor fi majorate în fiecare an.

Un alt subiect a fost etapele de implementare a programului național „Drumuri 2020”.

Potrivit acestui proiect, circa 2,5 milioane de persoane vor beneficia de drumuri mai bune. La proiect vor participa 20 de companii autohtone.

Următorul subiect abordat este reabilitarea iluminatului public stradal. Acest proiect se va desfășura pe parcursul anului 2020. Se planifică să fie reabilitați peste 1 000 de km de iluminat public la nivel național. Prin urmare, de acest proiect vor beneficia 846 de comune și 632 de sate din cadrul comunelor.

În luna iunie va demara procesul de instalare a iluminatului public stradal ca până la sfârșitul anului acest proiect să se încheie cu reabilitarea a peste 1 000 de km.

Alt subiect s-a referit la calitatea apei în Moldova. Astfel, în Moldova, 55 % din populație este conectată la rețeaua de apeduct cu apă potabilă, iar la rețelele de canalizare sunt conectați doar 24 % din populația totală, în special din zonele urbane. În localitățile rurale, doar 24 % din populație au acces la rețele de apă.

Astfel Ministerul Economiei și Infrastructurii intenționează să construiască mai multe rețele de apeduct în toată țara.

#1. Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2. Costul total reprezintă peste 35 de milioane de lei. Apeductul urmează să fie reconstruit între localitățile Taxobeni și Fălești, urmând să ajungă la o lungime totală de 18,8 km. Circa 30 de mii de oameni vor beneficia de apă potabilă în 2020.

#2. Asigurarea cu apă a raioanelor Florești și Soroca. Construcția apeductelor se va desfășura în satele Băhrinești, Cuhureștii de Sus și Cuhireștii de Jos. Costul total al proiectului este de circa 30 de milioane de lei. Urmează să fie construite: rețele de distribuire – 106,5 km, aducțiune – 13,9 km și șapte rezervoare și tunuri de apă.

#3. Urmează să fie construit apeductul Bălți-Sângerei, etapa a III-a, și o stație de tratare. Costul estimativ al proiectului este de 39 de milioane de lei. Urmează să fie construiți 13 km a apeductului Bălți-Sângerei, 4,9 km a branșamentului spre satul Bilicenii Vechi. De asemenea, vor fi construite o stație de pompare, trei castele de apă și o stație de dezinfectare a apei, dar și alte proiecte.

Următorul subiect s-a referit la gestionarea deșeurilor solide. Suprafața totală a deșeurilor depozitate constituie 1 224 ha. Prin urmare, 90 % din populația urbană și 10 % din populația rurală au acces la serviciile de colectare și evacuare a deșeurilor.

###

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit/-ă și pe canalul nostru de Telegram.