De revelion, un tânăr din satul Costești a fost bătut de către doi consăteni, unul în vârstă de 21 de ani și celălalt – un minor. În rezultatul leziunilor primite, tânărul a ajuns la spital în stare extrem de gravă. Peste cinci zile, acesta a murit. Scenele bătăii au fost surprinse și de camerele de supraveghere din preajmă. Băiatul, în vârstă de 20 de ani, era bătut cu picioarele în special în regiunea capului. Cei doi suspecți au fost reținuți. Individul de 21 de ani nu se află la primul conflict cu legea, având deschise șase dosare penale pe numele său. În mass-media, s-a discutat mult despre acest caz, în special în contextul neglijenței organelor de poliție, dar și a creșterii nivelului criminalității în rândul minorilor. Un aspect aparte al acestui caz e circumstanțа în care a avut loc crima. În imaginile înregistrate de camera de supraveghere, se observă clar că în jur de 10 persoane au fost martore la această bătaie, dar nu au întreprins nimic. #diez a decis să se axeze anume pe acest detaliu important, analizând efectul bystander/efectul spectatorului în societatea moldovenească.
„Să fii indiferent față de cel care suferă este ceea ce te transformă din om în «neom». Până la urmă, indiferența e mai periculoasă decât furia și ura.
Indiferența nu este un început, e un sfârșit. Prin urmare, indiferența e întotdeauna prietenă cu dușmanul, e în beneficiul agresorului și niciodată în cel al victimei, a cărei durere devine și mai mare când simte că este uitată.”
Fragment din discursul lui Elie Wiesel „Pericolul indiferenței”, susținut la Casa Albă
New York și Costești
Pe 13 martie 1964, la aproximativ 2.30 dimineața, Kitty Genovese a ieșit din barul în care lucra, a urcat în Fiat-ul său roșu și s-a îndreptat spre locuința sa din cartierul Queens, New York. La câțiva metri distanță de blocul în care locuia, a fost atacată de Winston Moseley, care era înarmat cu un cuțit.
Acesta a atacat-o din spate folosind cuțitul, Kitty a țipat. Un singur vecin a strigat către atacator s-o lase în pace. Moseley a fugit, dar s-a întors după 10 minute. A găsit-o pe Kitty rănită, semiconștientă, zăcând lângă ușa închisă a blocului. Timp de aproximativ jumătate de oră, atacatorul i-a aplicat lovituri cu cuțitul, iar apoi a violat-o. După ce Moseley a părăsit locul crimei, cineva a chemat ambulanța. Kitty a murit în drum spre spital. Peste șase zile, Moseley a fost prins. La întrebarea anchetatorului cum de a îndrăznit să atace o persoană, având atât de mulți martori în jur, Moseley a răspuns calm: „Știam că oamenii nu vor întreprinde nimic, niciodată n-o fac”.
După două săptămâni, ziarul New York Times a publicat un articol amplu intitulat „37 de oameni care au văzut crima, n-au chemat poliția”. În urma unor studii recente, s-a stabilit că în articol unele date și fapte sunt prezentate în mod eronat, în mod special este indicat un număr exagerat de martori și nu este menționat îndeajuns de clar că nicio persoană nu a fost martoră la întreaga crimă, ci doar la secvențe.
Cu toate acestea, cazul lui Kitty Genovese a intrat în istorie ca un exemplu de inacțiune, apatie și indiferență a societății, a martorilor care nu au întreprins nimic. În limbajul de specialitate, acest comportament poartă denumirea de bystander effect/efectul spectatorului.
New Yorkul e un oraș foarte mare și extrem de divers. Este considerat orașul în care totul e posibil, viitorul depinde de tine, pentru că toți sunt pe cont propriu, toți, într-un final, sunt anonimi. Aproape în orice film, dacă apare o scenă în care mulți oameni merg grăbiți, fără a se opri, a se saluta, elementar lega șireturile, înseamnă că acțiunea are loc la New York. Într-un astfel de oraș e ușor să dispari, să trăiești o viață fără ca cineva să știe cine ești.
Într-un sat e imposibil să te faci nevăzut. Lumea află totul despre tine înainte de venirea ta, iar dacă te-ai născut acolo, din clipa în care ai deschis ochii ești „a/al cuiva” sau pentru mai multă precizie „a/al cuiva, care e a/al altcuiva”, din deal/vale, magazin sau bar.
Și Dumitru era „al cuiva”
Vorbindu-se despre el, se face referință mai mult la anumite rude apropiate, pentru că mama lui Dumitru a decedat recent, iar tatăl este și el bolnav. Așa că Dumitru era mai mult al rudelor: al mătușii, al bunicii, al verișoarelor. Fratele mai mic al lui Dumitru era și el al rudelor, dar cred că de acum încolo, chiar dacă va fi în grija rudelor, va rămâne al lui Dumitru Jomir – ucis de revelion.
Într-una dintre casele din Costești avea loc o petrecere fără părinți, doar între tineri. Gazda, un băiat mai timid și sperios, nu îndrăznea nici măcar să bea cu un pahar mai mult, avea grijă ca nu cumva ceva să dispară sau vreun oaspete întâmplător să spargă, să strice ceva. În schimb, în acest an, la el în casă era petrecere. Ca la toate petrecerile, fie ele la Costești sau la New York, era preconizat că va fi un număr anumit de persoane, poate plus-minus una și, ca de obicei, vin mult mai mulți. Fiecare, mai aproape de miazănoapte, anunță că mai aduce pe cineva, bineînțeles o persoană de treabă, cumsecade, „nu vor fi probleme”. S-au înțeles să fie opt, dar au ajuns vreo 14-15. Dima nu cunoștea gazda, a venit cu Alexei, prietenul său, după ce a stat un pic la masă cu rudele. Petrecerea era ca oricare alta din Costești, Răzeni sau alt sat. Tinerii dansau, beau, cântau, glumeau și întâmpinau Anul Noul cu tragere de inimă, mai ales că mulți dintre ei, în scurt timp, urmau să plece din nou la lucru peste hotare.
La poartă au venit doi băieți, un minor și un tânăr de 21 de ani – Simion Midoni – cunoscuți ca tâlharii satului, Midoni având și câteva dosare penale deschise pe numele său și împotriva căruia, de-a lungul timpului, organele de competență nu prea au întreprins nimic. Aceștia l-au chemat la o vorbă pe unul dintre oaspeți. Din spusele unui martor, era o tentativă de împăcare… cu șampanie, coniac, păhărele, rezemați de gard… Pe tânăr l-au însoțit Alexei și Dima. Minorul era însoțit de iubita sa, căreia Dima i-a reproșat că se amestecă într-o discuție între băieți. Peste aproximativ trei ore, Dima deja era în comă, ca urmare a loviturilor aplicate de către minor și Simion Midoni. Scenele de violență au fost înregistrate de o cameră de supraveghere și pot fi accesate de către oricine pe YouTube.
Dima a fost lovit în repetate rânduri, cu pauze între bătăi, iar drept armă a fost folosită o scândură de la gard. Atacatorii nu aveau la ei nici arme de foc, nici cuțite. Băieții au improvizat. Lovitura fatală a fost aplicată cu piciorul peste cap. Simion Midoni a fost cel care a sărit cu picioarele peste capul lui Dima. I-a spart craniul, iar oasele au atins câteva vase, provocând scurgere de sânge în creier. Peste cinci zile, Dima a murit la spital.
Oamenii, când privesc focurile de artificii, arată foarte ciudat și nostim. Dacă te uiți de sus, vezi o gloată mare care privește în sus cu gura deschisă. De revelion, lumea iese afară să vadă focurile de artificii. În Costești, tinerii, care erau la petrecere în casa unui amic, au ieșit afară să privească cum un om este ucis.
Poți să privești în nenumărate rânduri înregistrarea video cu pricină, să observi noi detalii, să-ți pară că observi noi detalii, dar imaginea per ansamblu nu se schimbă – nimeni nu întreprinde nimic. În jur de 10 persoane privesc și atât. Doar unul, Alexei, încearcă să intervină. Nimeni nu încearcă să îi imobilizeze pe cei doi, care nu au nicio armă și sunt depășiți cu mult în număr. Nimeni nu încearcă să alerge pe la vecini, să bată pe la porți, nimeni nu pare să aibă isterie, să-și piardă cunoștința. În videoclip se vede cum practic la toți ceva luminează în mână – telefonul mobil. Nu e nevoie să alerge în casă după telefonul fix sau să se repeadă la acel vecin din mahala, unicul care are telefon. Totul e în mâinile lor: mesaje, chat comun, grupuri comune, internet nelimitat și tot așa. Și totuși, ei stau deoparte și privesc.
Unul dintre tineri l-a sunat pe un vecin, i-a explicat situația și l-a rugat să iasă, răspunsul acestuia a fost: „Hai, dacă se mai întâmplă ceva, mă suni. Eu îs la masă.” Astfel, toate siluetele din videoclip, cu excepția celei a victimei, agresorilor și probabil a lui Alexei, prietenul lui Dima, au devenit prototipul unui fenomen psiho-social – bystander.
Conform termenului bystander, cu cât numărul celor prezenţi este mai mare, cu atât este mai puţin probabil ca cineva să intervină. În situaţiile de urgenţă, prezenţa altora îi oferă individului posibilitatea de a transfera responsabilitatea de a acţiona sau de a nu acţiona. Atitudinea dată poartă denumirea de responsabilitate difuză – unul dintre factorii ce contribuie la efectul bystander/efectul spectatorului.
Doar că incidentul de la Costești se abate puțin de la regula bystander. Probabilitatea manifestării acestui fenomen este mai mare în cazul în care incidentul are loc într-un oraș mare, în afara unei comunități, spre exemplu la New York. Costești e un sat, unul mare, cu o populație relativ densă, deși cu rată înaltă a migrației. Satul este o comunitate în care toți se cunosc, știu care și de unde se trage, e locul unde te saluți cu toți trecătorii, iar dacă deja te-ai salutat – născocești ce să mai zici, important e să nu treci în liniște, făcându-te că nu vezi. Cei prezenți la petrecere afirmă că majoritatea erau din alt sat, din Răzeni, și nu îl cunoșteau pe Dumitru. Dar e greu de crezut că aceste sate, aflate la o distantă de 20 de minute cu mașina, ar fi atât de diferite și locuitorii lor ar ști atât de puține unii despre alții odată ce au ajuns toți împreună la aceeași petrecere.
Din spusele rudelor lui Dumitru, până în ziua de azi, nimeni dintre martorii crimei nu și-a exprimat condoleanțele sau regretul că nu au întreprins ceva. Mai mult, la orice tentativă de a afla mai multă informație de la ei, aceștia manifestă indiferență sau agresivitate verbală. Majoritatea se rezumă la aceeași replică: „Eram în stare de șoc”. Altcineva declară că nu s-a implicat de frică să nu fie anchetat de poliție în calitate de agresor. În după-amiaza zilei de 1 ianuarie, aceeași persoană a publicat pe profilul său de Facebook o fotografie cu un amic, lângă masa de sărbătoare, cu șampanie în mână și un text cu o urare ca în noul an să fie totul super.
Costeștenii spun că oamenii din satul lor sunt buni, săritori la nevoie, gospodari și harnici. Reputația satului o strică un grup de tineri, printre care cei acuzați de moartea lui Dima și polițistul de sector care nu își îndeplinește cinstit și corect atribuțiile.
Poate acesta e doar un caz. O excepție la nivel de sat, raion, iar societatea moldovenească nu e indiferentă, lașă sau ipocrită. Poate a fost doar un băiat și un ceas rău, primul lui ceas din noul an. Poate de vină a fost tot ceasul rău când într-o noapte, la circa 50 de kilometri de Costești, în satul Soltănești, o mamă, aflată în stare de ebrietate, și-a scăpat copilul din brațe și l-a lăsat acolo, în drum. Copilul a plâns până a înghețat. Din materialele publicate în mass-media, reiese că cel puțin o persoană i-a auzit plânsul, dar nu a ieșit să vadă ce se întâmplă. Nu a ieșit pentru că: „Nu am ieșit, de ce nu am ieșit – nu am ieșit”. Oricât de paradoxal ar suna, dar pare o continuare logică la celebra „Nu ştiu ce nu avem, dar era bine să fie”. Cu părere de rău, nu a fost să fie. Nici în cazul lui Dima, nici în cazul bebelușului din Soltănești.
Pe 13 ianuarie, locuitorii satului Costești, dar și ai satelor vecine, printre care Răzeni, au ieșit la protest
Erau mulți. Erau surprinzător de mulți pentru un protest moldovenesc, lipsit de vreo tentă politică. Rudele lui Dima au apreciat acest gest de solidaritate al consătenilor. Foarte mulți din cei care au venit au avut de suferit mai mult sau mai puțin atât de pe urma celor suspectați de omor și al altor tineri din anturajul lor, cât și de pe urma neglijenței organelor de drept. Oricum, protestul crea o impresie ciudată. Și oameni mai amețiți, și fiecare cu ce-l doare „cât i-au furat, de câte ori i-au intrat în casă”, și scandarea „moarte pentru moarte”, „vrem ca-n Belarus”… Părea că încă puțin și moartea lui Dima se va pierde printre atât de multe revendicări, însă până la final, oamenii nu au uitat de el, așa că au încheiat protestul exact cum l-au și început #DreptatePentruDumitru.
E greu să îți dai seama cum vor evolua evenimentele în continuare, cât va mai ține încăpăținarea sătenilor de a obține măcar acum dreptate, cât de vie va fi amintirea lui Dumitru în conștiința lor pentru a nu ceda, a nu-l uita printre grijile de zi cu zi. În grupurile create și dedicate locuitorilor satului Costești, deja sunt mai multe anunțuri despre ouă de prepelițe, grăunțe, case, cineva caută un pian… și încet, încet postările despre Dumitru să răresc. Fiecare își vede de viața lui. Însă până la urmă, e ceea ce se vede dintr-o parte, realitatea o cunosc cel mai bine membrii comunității, comunității satului Costești.
Ce ține de martori, aceștia nu pot fi învinuiți legal de comiterea unei infracțiuni. Legislația nu prevede nicio pedeapsă pentru inacțiune, excepție fiind doar lăsarea în primejdie sau neacordarea de ajutor unui bolnav de către un lucrător medical (art. 162 și art. 163 din Codul Penal). Prin urmare, fiecare decide pentru sine cum să acționeze în cazul în care este martorul unei crime.
Procuratura din Ialoveni se află fix peste drum de biserică. Dacă stai la mijlocul drumului, ești la răscruce. Într-o parte e procuratura care nu te poate învinui de nimic dacă ai stat într-o parte și ai privit, în cealaltă – e biserica, care te îndeamnă să-ți ajuți aproapele. Fiecare alege ceea ce îl va ajuta să aibă un somn mai liniștit la noapte.
Dima obișnuia deseori să apară la poartă sau să strige peste gard: „Ei, bratișka, hai la o bere la Red Horse”. Ținea mult la prietenii săi, își iubea mult fratele și dădea muzica mai tare la piesa Салам Алейкум Братьям de Islam Itleașev. Își lăsase barba și zicea că seamănă cu cei din videoclip. Dima zâmbea mereu, asta îl definea. Zâmbea chiar dacă era trist. Glumea mult. Dacă erai cu el, râdeai numaidecât, nu neapărat la glume, puteai nici să n-auzi ce spune. Era ceva în prezența lui, modul în care vorbea, gesticula… De curând, cumpărase câteva hectare de pământ și era mândru de asta.
Update 27.6.2020
Magistrații de la Judecătoria Hâncești, cu sediul la Ialoveni, au pronunțat sâmbătă, 27 iunie sentința în cazul lui Dumitru Jomir, tânărul de 21 de ani, omorât în bătaie la Costești. Astfel, Simion Midoni, tânărul învinuit de omorul lui Dumitru Jomir, a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis, iar cel de-al doilea învinuit, minorul de 17 ani, s-a ales cu o amendă.
Avocatul familiei lui Dumitru Jomir susține că va ataca decizia emisă pe 27 iunie de către Judecătoria Hâncești, cu sediul la Ialoveni.
Acesta va solicita pedeapsă maximă prevăzută de lege pentru Simion Midoni, pentru care judecătorii au dispus 13 ani de pușcărie, iar pentru minorul de 17 ani, care s-a ales doar cu amendă, va solicita închisoare cu executare.
