Ștefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 în satul Vânători, raionul Nisporeni. Marele artist a fost vocalistul trupei „Noroc” și solistul trupelor „Orizont”, „Contemporanul” și „Plai”. De-a lungul vieții sale, maestrul a fost îndrăgit de mii de oameni, dar, în cele din urmă, a pierdut lupta cu moartea și a lăsat un gol imens în inimile tuturor celor care l-au iubit atât de mult.
Într-un interviu realizat de vipmagazin.md, Ștefan Petrache a declarat că în perioada sovietică era marginalizat și, într-un fel, „scos pe linie moartă”.
Când era dat afară de la o filarmonică la alta, artistul, în timpul unei audiențe, a afirmat „Băi fraţilor, ori mă băgaţi în puşcărie să-mi ispăşesc pedeapsa, să ies de acolo şi să mă apuc de treabă, ori mă lăsaţi să-mi fac meseria.”
# A fost lipsit de libertatea adevăratei copilării
Ștefan Petrache a fost lipsit de libertatea adevăratei copilării, de a face şotii, a fost pedepsit de părinţi sau ocărât şi mângâiat de mamă. La opt luni i-a murit tatăl, iar la șapte ani a fost dus la şcoala de muzică din Chişinău, unde a stat la casa de copii.
# Comisia militară
În timpul unei comisii militare, de felul său educat și principial, nu a vrut să treacă acel control de groază și a protestat cum putea.
„Am renunţat să scot chilotul. Protestam cum puteam. În sfârşit au scos de pe mine chilotul şi ajung în faţa comisiei. Ca acum ţin minte cum stătea o masă acoperită cu o stofă de lână verde şi cu o călimară pe ea. Au început să mă ia la întrebări şi să-şi bată joc de mine. Eu, când nu am mai răbdat, am luat călimara de pe masă. Era cu cerneală de fapt. Şi i-am proiectat-o în cap şefului comisariatului ăsta militar. Dar șeful miliției mi-a prins mâna în zbor și am scăpat călimara făcându-i pe toţi numai cerneală. Eu, fără chilot, am zbughit-o afară. Erau foarte multe domnişoare asistente prin preajmă… Am alergat cred că vreo patru-cinci cartiere. Militarii după mine. M-au târât înapoi şi m-au dus la psihiatrie, la Costiujeni”, a povestit maestrul.
# În goana de a fi primul
Era Brejnev viu când, de pe scena palatului, Ștefan Petrache a spus: „«Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, onorată asistenţă!». Toţi au înmărmurit. Cei de la Ministerul Culturii au căzut sub scaune. Nu ştia ce să facă atunci şi KGB-ul. Eu am găsit de cuviinţă că odată şi odată sunt obligat să spun asta. Am fost primul care, împreună cu Svetlana Frumusache, am afirmat la circ că s-a adoptat tricolorul, această informaţie nefiind încă difuzată la radio sau TV. Eu spunând acest lucru în direct, a aflat toată ţara, ca mai apoi să-mi fac un cucui mare în loc de cap”, a confesat artistul.
# Supranumit „Karel Gott al Moldovei”
Pe timpuri, pe când scena îi era arenă de bătălii muzicale, mulţi îl supranumeau „Karel Gott al Moldovei”. Asocierea cu „vocea de aur a Cehiei” sau „privighetoare cehă”, această asociere nu era întâmplătoare. La noi doar el, din estrada masculină, ştia să ridice registrul vocii la cote atât de înalte, inclusiv ale trăirii scenice.
# Declarațiile din ultimul său interviu
În ultimul interviu pe care l-a acordat, Ștefan Petrache a mărturisit că întotdeauna a dus niște lupte cu personalitatea sa.
„El nici nu s-a iubit pe sine nici ca persoană, dar nici ca interpret. A fost urâcios față de personalitatea sa. Era greu de suportat și acceptat personalitatea lui Ștefan Petrache dacă nu știai să-i accepți flirtul cu sine și felul lui de a fi. Aș spune că s-a subestimat enorm”, a remarcat jurnalista Rodica Ciorănică.
# Considerat solistul formației „Beatles” ai timpurilor sale
Ştefan Petrache s-a lansat pe valul succesului şi a popularităţii imense de care s-a bucurat formaţia „Noroc” la sfârşitul anilor ’60.
Ascensiunea fulminantă: Totul s-a întâmplat aproape ca în film – invitat să repare o percuţie pentru „Beatles-ul moldovenesc”, fredona o melodie. Improvizaţia l-a impresionat pe Mihai Dolgan. Aşa, Ştefan Petrache devine vocalistul legendarei formaţii „Noroc”.
Formația „Noroc” a lui Mihai Dolgan devenise un gen de „Beatles” din cuşca URSS-ului, datorită solistului său Ștefan Petrache, care avea curajul să cânte hituri englezeşti, franţuzeşti, italiene, care făceau furori alături de acel „Crede-mă, amore, crede-mă” al lui Ion Aldea Teodorovici.
# Nu a vrut să fie artistul în căutarea umilitoare a sponsorilor
El nu admitea să fie plafonat, ramolit, epuizat şi reluat în scheme artistice epuizate, el a vrut să fie complet altcineva: „Ştefan Petrache – antreprenor în construcţii imobiliare”. El nu dorea să sucombe în sărăcie și să fie artistul în căutarea umilitoare a sponsorilor, pe care să-i convingă că este Artist al Poporului şi deţinător al Ordinului Republicii. De aceea, chiar în centrul Capitalei și-a ridicat, unul după altul, edificii impozante, cu o arhitectură stilată după proiecte originale plătite de clienţi înstăriţi.
„Optimistul este văr drept cu prostul”, consideră el şi astfel, negativ-pozitiv fortificat, încearcă să navigheze, împreună cu echipele sale de constructori, în spaţiul minat de interese şi afaceri ale faunei oligarhice moldovene, a declarat artistul într-un interviu cu Rodica Iuncu.
# La vârsta de 60 de ani editează CD-ul „Eu vin…”
La vârsta de 60 de ani, Ştefan Petrache editează, la Bucureşti, prin intermediul Editurii „Litera International”, într-un tiraj limitat, CD-ul „Eu vin…”, dedicat unui cerc de prieteni și cunoscători, domnia sa fiind și producătorul acestui album. CD-ul cuprinde, în variantă remixată, cele mai cunoscute piese ale sale, printre care „Ce te legeni…”, „Și dacă…”, „Chemarea casei”, „Ce-aș fi fost”, „Crede-mă” ș.a.
Artistul emerit, interpretul de muzică ușoară Ștefan Petrache a decedat în seara de 13 ianuarie 2020, cu puțin timp înainte de miezul nopții.
Reporter stagiar: Petru Beșleaga
