„Educația: vertiginos urcăm în jos.” Opinia unui tânăr despre sistemul educațional din Republica Moldova

La sfârșitul anului trecut s-au produs două mici intervenții în domeniile educației, cercetării și inovării, care redau atitudinea specifică a abordărilor din domeniile indicate. O fundație neguvernamentală – IDIS Viitorul – face niște analize statistice ale studenților din universitățile moldave cu unele comentarii care le reflectă nivelul respectiv. O concluzie: numărul studenților s-a micșorat până la nivelul anilor 1995-1996 și aceasta ar semnifica o problemă pentru învățământul superior din Republica Moldova.

Al doilea eveniment – un „Acord de colaborare” între Academia de Științe a Moldovei și o instituție privată, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene. Nu vreau să comentez „importanța” acestui „Acord” pentru părțile semnatare, dar ceva specific voi remarca – nivelul educației și cercetării „naționale”.

Nu putem să nu evidențiem și stabilirea de către Guvern a salariului mediu lunar pe economie pentru 2020 în valoare de 7 953 de lei. Spre regret, salariul net lunar este altul, salariu mediu pe domenii este cu totul altceva, iar nivelul celui indicat este unul manipulator și nu este corelat cu cel mai flexibil nivel – nivelul minim al coșului de consum. Și încă ceva despre niveluri – nivelul strategic ar fi nivelul bunăstării noastre.

Trecând pe o centură a „nivelurilor” evidențiate, voi remarca: filosofia destinului nostru și a situației prin care trecem este cu mult mai profundă și dramatică. Am analizat și modelat mai multe evenimente, dar trebuie să recunosc că cedez în fața modelării „algoritmului de partid”. Nu că e dificil, răspunsul pur și simplu e banal… Și ca să fiu mai sincer și „atrăgător”, voi remarca că există o mare diferență între românii dintre Nistru și Prut și românii de peste Prut.
Căderea Guvernului Sturza, în anul 1999, poate fi considerat, pe bună dreptate, un moment dramatic în involuția noastră culturală, socială și economică. Oare câte guverne am schimbat de atunci? Oare câte strategii am elaborat și câte priorități am identificat? Un lucru este cert – toate aceste guverne au fost dirijate de partide, fracțiuni, alianțe, blocuri, comuniști, proeuropeni, „independenți” etc. De fiecare dată unul era mai „reformator” decât altul (adică mai șmecher decât altul), de fiecare dată democrația „declarată” își dezvelea tot mai tare esența și postamentul său, iar astăzi, devenită goală, ea este violată în mod legiferat și în diferite scenarii de masculii naționali. Dacă la ordinea zilei devine actuală noțiunea de „electorat”, apoi forfotele și zbuciumul masculilor devine una super-exponențială. Chiar și impotenții în lupta pentru putere devin utili!

Campaniile și acțiunile de dezinformare și dezbinare sunt bine dirijate și ghidate, împrospătate cu cele mai valoroase metafore și lozinci, încununate cu strategii și priorități de toate culorile… Câtă lașitate și fățărnicie, câtă lipsă de probitate civică, fals și uz de fals, mai ales când le promitem tinerilor un „viitor luminos”…

După ce mi-am arătat puțin „cerul gurii”, să coborâm de pe centura „nivelurilor”; am atins nivelul anilor 1995-1996 după numărul de studenții…

Dacă în perioada 1995-1996 nivelul de protecție, corupție și sărăcie înregistra semnale alarmante, iar factorii demografic și migrațional lăsau amprente vizibile, domeniile educației, cercetării și inovării, cu conservatismul specific, încă produceau ceva valoros. După un intens „exod de creieri”, toate speranțele valorice s-au spulberat la sfârșitul anului 1999. Reformatorii – șmecheri, utilizând „tranziția de piață” – au pătruns și în domeniile de educație și cercetare. Prin promovare totală la nivel preuniversitar, ne-am adus contribuția la masificarea învățământului superior creând, prin toate „activitățile academice”, o nouă piață – piața universitară, o piață sterilă, izolată și independentă de o altă piață – cea a muncii. Am legiferat această piață prin instituții de stat, private, afiliate conjugate cu diferite simbioze: moldo-slavonă, moldo-turcă, moldo-engleză, moldo-americană, moldo-europeană, moldo-internațională etc. și toate – cu facultăți economice și juridice, specialități „europene” și „internaționale”. A început momentul prăbușirii domeniului educațional prin masificarea învățământului superior pe „moldovenește”, care a fost însoțit de degradarea parametrilor calitativi – mai întâi, în cel universitar, iar apoi și în preuniversitar. Am creat o piață adecvată cu „fabrici de diplome” unde târgul își crea propriile „principii și valori”. Trei întrebări intermediare: am construit noi statul de drept? Forfotește oare economia noastră cu bunăstarea respectivă? Prin masificarea învățământului superior am ridicat oare nivelul de civilizație???

O societate străpunsă de protecție și corupție, în care familia se destramă din cauza sărăciei și emigrației, o societate plină de bătrâni care nu mai pot asigura continuitatea și satele mor, o societate în care sistemul de valori inoculat la vârste fragede de parade defilate pe Facebook, o societate plină de incultură și susținută de tot felul de actori politici în diferite scenarii electorale, o societate care a distrus esența și prestigiul educatorului, învățătorului, profesorului și a profanat valorile educației nu poate genera calitate. Avem doar o cultură superficială care a invadat întregul sistem educațional preuniversitar, propagându-se la nivel superior prin intermediul candidatului „format” pe Facebook până la vârsta de 18-19 ani. Cortina de fier nu mai există, ușile sunt deschise și, ca rezultat, talentele noastre pleacă fie cu studii liceale, fie universitare. Ne va fi foarte greu să menținem calitatea educației în învățământul superior, fiindcă inputul se află în altă parte: în familie, grădiniță și școală.

În această situație critică sistemul educațional a devenit un teren experimental pentru tot felul de „sfetnici” ai neamului. Fundații neguvernamentale, ONG-uri, echipe de universitari cu proiecte și granturi educaționale, cu concepte și metode traduse din alte limbi, însoțite de recomandări, poposesc nevămuite pe teritoriul nostru și încep experimentele-pilot, fără a se calcula impactul și necesitatea lor. Venim cu ultra-modernizări tehnologice, cu educații financiare, antreprenoriale, digitale, prospective, centrate pe competențe, pe student, pe probleme, însoțite cu ore de robotică, de șah, de fotbal etc. Pe toate le „proiectăm” în această tristă realitate de parcă lanțul educațional n-ar avea continuitate, corelată cu vârsta, programul respectiv, infrastructura și abilitățile dascălului, de parcă bananele pot crește peste tot. Începem a fragmenta continuitatea, intervenim discret cu noi instrumente și uităm metodele tradiționale care au generat și succese și performanțe. Poate unii devin mai culți, dar „impactul” de la aceste „experimente” este unic – cum se termină banii, se termină și proiectele, și excursiile, și sustenabilitatea!

Aici trebuie să ne amintim cel puțin de testele și rezultatele PISA, rezultatele concursurilor naționale, balcanice și internaționale. Și dacă am pomenit de PISA apoi am să-i îndemn pe mulți afaceriști din ONG-uri, pe unii blogheri care cel mult sunt „niște idioți utili” și pe unii jurnaliști de „mâna a treia”, care chipurile sunt „puterea a patra” să-și testeze nivelul cu cultura aritmeticii clasice… Știți de ce? Te învață să gândești și, cel puțin, să-ți identifici nivelul într-un domeniu sau subiect abordat. Poate atunci veți înțelege esența cuvintelor „patru clase la români”.

Incompetența managerială, probată pe decenii și susținută de dinastii, nași, fini și cumetri, conjugate cu orgolii individuale, unde doar șmecheria își perfecționează traiectoria sa, plus dependența și servilismul față de „culoarea politică”, meschinăria, chițibușeria și impotența funcțională n-au cum rezona cu soluții inteligente și viziuni moderne la provocările mileniului trei. Mulți, limitați și grămadă, împodobiți cu multiple diplome de „studii superioare”, încununați cu titluri științifice, setoși de putere și sfere de influență pot deveni (sau chiar au devenit!) un pericol pentru sistemul de educație, cercetare și inovare. Doar numai acei care cu adevărat au realizat cercetare valoroasă, conjugată cu un nivel de inteligență și etică științifică, pot fi adevărați dascăli și promotori ai valorilor academice și culturale în învățământul superior, numai ei pot asigura calitatea actului educațional. Foarte rar un „suflet rău” este și creator! Dacă să vorbim de educația preuniversitară apoi „sufletul rău” nici nu poate fi adus în sala de clasă: copiii trebuie iubiți!

Suntem într-o criză profundă a educației și cercetării naționale, care își are originea și într-o lipsă totală a motivației, corelată, în același timp, cu o demotivare, la fel de profundă, a profesorului. Am ajuns la niște paradoxuri educaționale și științifice unde PR-ul devine ieftin, fals și dăunător pentru tânăra generație. Vom remarca câteva:

# creșterea exponențială a cunoștințelor cu o degradare continuă a instituției care produce, administrează, promovează și diseminează aceste cunoștințe;

# educația se declară prioritatea NUMĂRUL UNU iar prestigiul dascălului l-am coborât la nivelul boschetarului;

# numărul de studenți s-a micșorat dramatic, iar numărul de universități este neschimbat (90 de universități în România cu 22 de milioane de cetățeni; 30 de universități la noi, dar oare la câte milioane?);

# progresul, bunăstarea și viitorul unui neam vine de la educație, cercetare și inovare, iar noi ne prefacem chiori, surzi și muți;

# numărul de doctori în științe juridice, economice și pedagogice și „performanțele” în aceste domenii.

Culmea „inteligenței” noastre: prin diferite noi agenții legiferăm pentru următorii patru-cinci ani prostia și nivelul nostru educațional și științific.

Astfel, la capitolul „Educație și cercetare”, „marii” politicieni pot fi exmatriculați cu brio din orice școală de bune practici educaționale. Și dacă s-a ajuns până la „moalele capului” vă invit să suflecăm mânecile și să începem Reforma Educației și Cercetării, însoțită de investiții financiare în sporirea prestigiului dascălului, în infrastructură și echipament.

Ultimii 20 de ani sunt două decenii ratate pentru educație și compromise pentru mii de elevi și tineri. Noi am distrus (inclusiv prin crearea „târgului de diplome”) esența fundamentală a educației – ca mijlocul cel mai eficient de a accede la bunăstare și la un nivel de trai mult mai înalt. Care-i sensul divizării BAC-ului în profil real și uman dacă la specialitățile exacte și inginerești se admit candidații de la ambele profiluri? Când și cum piața muncii „a diferențiat” promoția cu patru ani de studii și promoția Bologna cu trei ani de studii (2008)?

Școala nu se regăsește, ca etapă absolut firească și necesară, în traiectoria carierei și reușitei în viața tinerilor. Împlinirea și fericirea în sine se identifică astăzi cu reușita socială corelată cu elemente simbolice și exterioare, în primul rând, de ceea ce posedăm (case, vile peste hotare, conturi în bănci străine, mașini de lux, cum ne îmbrăcăm, cum ne odihnim , unde câștigăm și cât). Acest tip de mentalitate socială, mascată de ipocrizie, demotivează elevii și tinerii, propunând modele de reușită dubioase și extravagante și indezirabile din perspectiva formării unei traiectorii educaționale la baza căreia ar sta performanța academică. Această degradare socială se corelează și se răsfrâng, ca reacții în lanț, distructiv asupra sfintei și nobilei relații dascăl-elev. Realitatea moldovenească, străpunsă de protecție și corupție este plină de „exemple” și „reușite” sociale ale „elitelor” neamului cu foarte modeste și dubioase traiectorii educaționale și științifice.

Din alt punct de vedere, cu cât sunt mai multe exemple de foști tocilari, născuți de gigantismul de „ieri”, prost plătiți sau șomeri cu masterate finalizate, cu atât mai reticente vor fi generațiile de „mâine” în a deschide „cartea” cunoștințelor. Cu o duzină de universități, fără „restricții” la intrare și ieșire, în care se pregătesc doar „economiști”, juriști și, în ultimii ani, specialiști în TIC putem oare spune că avem învățământ superior? Și aici vă prezint exemplul unui bun prieten: dacă din 11 jucători de fotbal, opt au piciorul frânt, putem oare spune că ceilalți fac o echipă de calitate? Dacă un absolvent al unui liceu (nu numaidecât cu diplomă de BAC) în trei-patru săptămâni devine specialist în automotive cu un salariu mai mare decât salariul dascălului, atunci ce prestigiu îi formăm celui care dă viață cunoștințelor într-un domeniu prioritar al statului? Vom continua, dacă un economist sau jurist în trei-patru luni poate fi reprofilat într-un specialist de testare a software-urilor cu salariu de două-trei ori mai mare decât al profesorilor, atunci care-i esența învățământului superior? Răspunsul este simplu: învățământul superior are doar rol social. Decât nimic, atunci cel puțin îi ținem pe tineri în universități (chiar dacă numărul lor este mic), micșorând pe ceva timp șomajul în rândurile lor. Dăscălimea la fel nu este lovită de șomaj, încât o „parte” din populație are un loc de muncă. Și atunci esența e cam de genul: decât nimic, măcar ceva.

Dar să revenim la „explozia” în domeniul TIC-ului. Da, pregătim meșteșugari utili, majoritatea testează software străine, statul are dividendele respective. Dar câți din acești meșteșugari sunt programatori și câte milioane s-au cheltuit pentru procurarea softurilor în ultimii cinci-șapte ani? Învățământului superior îi revine misiunea grea de a selecta, forma nu doar meșteșugari utili, care pot fi pregătiți în școli profesionale, dar oameni educați pentru creație, cercetare și inovare. Și aici ne lovim de Marea Problemă: statul are nevoie de pedagogi, medici și ingineri, însă în societate persistă o lipsă totală de interes a tinerilor pentru studii în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM).

Poate e cazul să diversificăm traiectoria educațională, să îmbinăm armonios interdisciplinaritatea (fiindcă progresul vine de la convergența mai multor domenii!), să consolidăm pozițiile științelor exacte și ale naturii, să elaborăm niveluri de eșalonare a volumului de cunoștințe, să corelăm cu vârsta și intervenția familiei în educația tinerilor, cu infrastructura și întreg specificul evoluției noastre. Exemplele din Finlanda, Danemarca, Coreea de Sud și Singapore ne demonstrează că familia, bunăstarea și prestigiul sunt condiții esențiale pentru educație de calitate.

Este important cum ne-o dorim ziua de mâine, cum ne proiectăm într-o Europă globalizată, cu ce vom intra și ce vom lua cu noi în această Europă. În toate cazurile, vom fi respectați și acceptați doar dacă vom avea bunăstarea și nivelul respectiv, dacă vom educa pentru creație, cercetare și inovare. În caz contrar vom fi sortiți pierii cu automotive, IT-„motive”, cu brațe ieftine de muncă, cu lipsa de respect și identitate, cu tot PR-ul care camuflează șmecheros adevăratele probleme și nevoi. Ne auto-amintim și ne place, fiindcă superficialismul corelat cu demagogia provincială a atins cele mai înalte cote în involuția noastră.

Schimbarea în educație, cercetare și inovare presupune abordări sistemice cu analize, studii, evaluări, concepte, acțiuni, inclusiv dureroase dacă ne dorim eficiență și nu numai optimizare. Școala superioară pe care-o solicită Viitorul nu poate fi realizată fără voință politică care înseamnă curaj, coerență, sustenabilitate și o legislație inteligent creată. Însă voința politice, bunele intenții conjugate cu declarații pompoase nu sunt suficiente. Schimbarea va trezi indignare și chiar conflicte – mulți nu vor înțelege astăzi, că totul ce depinde de educație, cercetare și inovare sunt domenii din fondul strategic al neamului (în general, chiar țin de securitatea statului!). Nu putem sta cu „mâinile în sân” și trebuie să-i oferim acestui fond o evoluție consolidată și eficientă. Altfel vom constata că ne plângem pe „bucăți” și oferim pierzanie întregului, la fel pe „bucăți”. Mai mult, s-au inversat standardele și nonvalorile superficiale au pătruns nemascat și în forță în mai multe domenii. Vă asigur că nu vor ceda ușor: ei sunt mulți, mai „comunicabili”, mai obraznici, mai grosolani și cu mai puține „restricții” la comunicare și unire cu o solidaritate nebună în acțiuni, bazate pe platforme false, demagogice și provinciale. Pe lângă toate ni se mai impune și dezbinarea socială activ promovată și susținută de „elitele” ambelor tabere. Niciodată nu vor înțelege că „fotoliul” este dat pentru cap și nu pentru altă parte a corpului uman.

Involuția învățământului superior din țara noastră atinge o stare critică din care terapia intensivă nu-i mai poate oferi șanse de supraviețuire. Pe de altă parte, seacă izvorul – învățământul preuniversitar. Pleacă cei mai tineri și talentați, se dereglează funcția de reproducere a comunității științifice. La mijloc se află învățământul superior a cărui calitate nu poate fi menținută fără performanțe în cercetarea universitară. Încercarea de „resuscitare cerebrală” a Academiei de Științe după desfigurarea ei are puține șanse de reușită: „creierul” ei a stat mult timp fără oxigen! Cu cine și cu ce veți completa institutele de cercetare? Doar cei mai buni pleacă și noi n-am manifestat niciun interes față de ei: nu avem nicio Bursă specială pentru cofinanțarea studiilor peste hotare, nu avem niciun Program special pentru motivarea talentelor și revenirea lor în țară, nu avem nicio Ofertă specială de angajare după repatrierea lor. Astăzi, în regim de urgență, trebuie să identificăm școlile științifice (și nu instituțiile!), să le determinăm „pulsul și tensiunea arterială” și dacă mai sunt șanse și ele sunt necesare, să injectăm resursele financiare necesare pentru asigurarea continuității. Să nu mai căutam „sfere de influență”, „vize” de reședință pentru aceste școli, fiindcă cimitirul pe nimeni nu întreabă de unde vii. Astfel, soluția este doar una și foarte necesară – intervenție chirurgicală pentru a salva pacientul valoros, comunitatea științifică.

Mai întâi, evaluarea universităților pentru identificarea resursei umane calificate în baza unor criterii eficient probate la nivel internațional. Iată mai jos un exemplu.
A1. Articole publicate în reviste indexate ISI (web of Science) cu factor de impact.
A2. Articole publicate în reviste peste hotare și înregistrate în baze de date internaționale.
A3. Publicarea unei cărți (monografie, capitole în monografii, studii științifice) la edituri internaționale recunoscute/edituri naționale recunoscute cu recenzenți din străinătate.
A4. Proiecte, granturi științifice internaționale câștigate prin concurs (coordonator, membru în grupul de executor).
A5. Proiecte, granturi științifice naționale câștigate prin concurs (coordonator, membru al grupului de executori).
A6. Organizarea conferințelor internaționale/conferințelor naționale cu participare internațională/națională.
A7. Activitatea în comisii de experți internaționale/naționale.
A8. Activitatea în colegii de redacție, recenzent pentru reviste internaționale/naționale.
B1. Numărul de studenți cu frecvență zi/frecvență redusă (ciclul 1-3).
B2. Numărul de studenți străini (ciclul 1-3).
B3. Numărul de conferențiari universitari/vârsta medie.
B4. Numărul de profesori universitari/vârsta medie.

Evaluarea va cuprinde o perioadă de 10 ani (2009-2018), iar criteriile respective sunt relevante: instituția de învățământ superior fără cercetare universitară este o instituție de meșteșugari! Iar de aici – și toate „consecințele”: slabă calitate, imagine limitată și chiar dăunătoare întregului sistem educațional, izolare regională și internațională, număr mic de studenți, PR ieftin și fals ca cei mai „buni pe Facebook și malul râului Bîc”, etc.

II. După rezultatele evaluării frecvența redusă și formarea continuă trebuie concentrată doar în câteva universități (există o totală dezordine și atât frecvența redusă, cât și formarea continuă sunt surse murdare de supraviețuire pentru unele „universități”) .

III. Evaluarea respectivă ne va indica că pentru Republica Moldova sunt suficiente trei-patru universități în Chișinău, una la nord și alta la sud, cu două filiere, în limbile găgăuză și bulgară. Ținând cont de interesele regionale, universitățile de la nord și sud își vor extinde prestările academice în inginerie și medicină (generăm competitivitate, distrugem „monopolul” și oferim regiunilor evoluții consolidate).

IV. Locurile bugetare ale Comenzii de Stat se vor distribui în conformitate cu ierarhia determinată de evaluarea respectivă. Astfel, investiția statului reflectată prin locuri bugetare va fi corelată, pentru prima dată, cu performanțele universităților. Putem admite pentru universitățile din nord și sud că repartizarea locurilor bugetare se va conjuga și cu interesele regionale.

V. Reconceptualizarea Programului de Burse (5 000 de burse în anul 2019) oferite de Guvernul României pentru tinerii din Republica Moldova, care ar ține cont de asigurarea continuității școlilor științifice. Conceptul ar fi unul corect, reciproc avantajos cu respectarea intereselor ambelor părți: un Program Operațional de tipul „Erasmus +” dintre Republica Moldova și România.

VI. Consolidarea Acordurilor de Colaborare cu universitățile din România prin promovarea programelor de studii cu diplomă dublă, doctorate în co-tutelă pentru cultivarea tinerei generații, interese științifice comune, inclusiv interdisciplinare. Republica Moldova trebuie să încurajeze și să stimuleze astfel de inițiative, trebuie să-și „apere” astfel de interese oferind cofinanțări substanțiale.

Înainte de a propune unele acțiuni și pentru sistemul preuniversitar, repet, țara are nevoie de pedagogi, medici și ingineri. Multe activități, inclusiv academice, trebuie regândite, ținându-se cont de ceea ce-am produs în ultimii 20 de ani. Avem nevoie de analize profunde care ar reîntoarce și demonstra că motivația, inovația și curiozitatea sunt „elemente” necesare, iar dacă ele vor fi corelate cu „cartea cunoștințelor” vor deveni și suficiente pentru asigurarea bunăstării.

Natura ființei umane ne dă permanenta tendință de a trăi în condiții decente, de a avea dreptul la propria demnitate, de a fi liber, de a ne asocia semenilor noștri. Beneficiind de aceste drepturi, oamenii se disting prin modul diferit de a percepe și a se pătrunde de esența lor. Și atunci, în evoluția lor spre democrație, oamenii deviază de la simpla dorință de a supraviețui la dorința „de a avea”, acumulând și creând bunăstare, agonisită prin muncă și cunoștințe, care îi deschid omului noi oportunități de realizare, de obținere și creare a performanțelor, de avansare pe scară socială și culturală, de schimbare calitativă și, în final, de reducere a dependenței.

Revenind la sistemul preuniversitar, vom încerca și aici să intervenim cu niște propuneri, corelate cu acțiuni concrete, pentru a stopa secarea izvorului sistemului universitar.

VII. Elaborarea în regim de urgență a unui Concept de atragere a tinerilor către cariera didactică, formare profesională de calitate și de menținere a profesorilor performanți în sistemul preuniversitar.

VIII. Conceptul respectiv va conține o abordare sistematică a situației din domeniul educațional și va fi axată pe acțiuni concrete și fezabile, corelate cu priorități de redresare a situației actuale și cu implicarea factorilor de decizie și resurselor necesare.

IX. Conceptul respectiv va asigura consolidarea situației financiare și a pachetului social al cadrului didactic (majorări de salarii cu salarizare diferențiată după meritocrație și criterii de performanță, îndemnizații pentru copiii pedagogilor, pentru familii de pedagogi, pentru servicii comunale și resurse energetice etc.).

X. Consolidarea mediului școlar ca mediu favorabil dezvoltării profesionale și sociale (susținerea și promovarea performanțelor veritabile și a meritocrației în sistem, îmbunătățirea condițiilor de muncă, crearea unei infrastructuri moderne care va contribui la reîntoarcerea și consolidarea prestigiului cadrelor didactice etc.).

XI. Îmbunătățirea programelor și condițiilor de formare profesională (revenirea la calificarea extinsă prin unificarea specialităților pedagogice și a celor conexe, utilizarea colegiilor pedagogice drept mediu de educație pentru prestigiul profesiei de pedagog etc.).

XII. Păstrarea în sistemul educațional doar a colegiilor vocaționale (pedagogice, arte, sport), celelalte transformate în școli profesionale. Studentul unui colegiu vocațional trebuie să dispună de abilități specifice!

XIII. Crearea unei imagini pozitive a profesorului în societate și reabilitarea prestigiului cadrului didactic. În acest sens este nevoie de a schimba anumite atitudini, procese ce au nevoie de timp și insistența în acțiuni cu caracter de masă. Este nevoie de o strategie de promovare a imaginii, orientată spre reabilitarea prestigiului profesorului în societate.

XIV. Restructurarea și suspendarea finanțării Institutului de Științe ale Educației pe un termen de doi ani. Din cele relatate mai sus, avem suficiente argumente.

XV. Organizarea unei Conferințe Naționale a Profesorilor cu genericul „Profesionalism, prestigiu și bunăstare: probleme și perspective”. Ar fi bine ca această Conferință să fie precedată de un sondaj cu analize profunde la tematica indicată.

Asta-i pe scurt, „moștenirea” primită după 20 de ani de tranziție, gestionată de „elitele” neamului: Un stat cu o fragilă democrație și cu un electorat sărac și dependent de același stat. Aceste „elite” au făcut din democrație „nu un scop, ci o unealtă”. De aici rezultă slaba funcționalitate a instituțiilor statului, risipirea resurselor, apariția unor fenomene precum protecția, corupția, starea de deficit, spiritul monopolist, populismul și superficialismul cu caracterul său închis și oligarhic.

V-am prezentat o viziune asupra situației actuale din educație, cercetare și inovare. Având un sistem defectuos cu multe verigi ineficiente, tergiversarea schimbării generează scăderea credibilității în strategii, concepte și acțiuni cu impact negativ asupra valorilor acestor domenii. Schimbarea trebuie să fie radicală, conceptuală și sistemică!

În final, copiii ne cunosc și identifică nu doar „culoarea”, dar și „mirosul” sufletului nostru, numai dacă suntem cu ei pentru a-i învăța, susține și încuraja, pentru a ne învăța de la ei și pentru ei. Educația ne va uni dacă vom cultiva și vom asigura armonia unei familii adevărate – orice părinte își dorește ca odraslele lor să devină oameni mari, deștepți, corecți, harnici, bogați, cu inimă și suflet în activitățile ulterioare.

Un text semnat de Nicu Sârbu.

Opiniile exprimate în articol aparţin exclusiv autorului materialului respectiv şi nu reflectă în mod obligatoriu punctul de vedere al redacției #diez.