Chiria anuală de spațiu public în Chișinău a crescut în anul 2020. Cât costă un metru pătrat în toată țara

e5ccddafab681a88b0eb9f71a2233911
Foto: bani.md

Tariful de bază pentru chiria anuală a unui metru pătrat de spațiu în municipiul Chișinău în anul curent, stabilit în bugetul de stat pentru 2020, constituie 374 de lei, față de 353 de lei în anul trecut.

În municipiul Bălți, tariful este de 265 de lei, cu 15 lei mai mult decât anul trecut. În celelalte municipii sau oraşe-reşedinţă chiria unui metru pătrat constituie 192,4 lei, în oraşele şi localităţile suburbane din componenţa municipiilor – 144,4 lei, iar în sate – 49 de lei.

La stabilirea chiriei se ia în considerație și coeficienții de amplasare a încăperii (încăpere separată, anexă, subsol), coeficienții de amenajare tehnică (dotarea cu apeduct, canalizare, apă caldă), coeficientul de ramură privind folosirea încăperii (atelier de creație, întreprindere de producție, farmacie, ziar) și coeficientul de piață.

De plata chiriei sunt scutite autorităţile/instituţiile bugetare finanţate de la bugetul de stat, instituțiile publice ce implementează proiecte finanțate din surse externe – parte a bugetului de stat (unități de implementare) şi uniunile de creaţie – pentru încăperile închiriate de la alte autorităţi/instituţii bugetare finanţate de la bugetul de stat, precum şi de la întreprinderile de stat al căror fondator este autoritatea ierarhic superioară acestora, fără drept de sublocaţiune; întreprinderile de stat al căror fondator este Administraţia Naţională a Penitenciarelor – pentru încăperile închiriate de la instituţiile din cadrul sistemului penitenciar.

###

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit/-ă și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente