Universitatea Tehnică a Moldovei consiliază construcția unui Colegiu Industrial la Comrat

Universitatea Tehnică

Proiectul privind construcţia unui Colegiu Industrial la Comrat urmează să demareze în anul curent. Autorităţile găgăuze studiază conceptul acestei instituţii tehnice, solicitând consilierea conducerii Universităţii Tehnice a Moldovei şi a Colegiului de Inginerie din Străşeni.

Colegiul de la Comrat va pregăti specialişti în domenii prioritare pentru regiune, inclusiv în informatică și tehnologii informaţionale. Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, a dat asigurări responsabililor găgăuzi care au solicitat concursul UTM în această chestiune de importanță majoră pentru UTA Gagauz-Yeri că va susține plenar inițiativa autorităților UTAG și va delega în autonomie profesori calificați pentru a sprijini primele etape ale activităţii instituţiei de învăţământ tehnic de la Comrat, transmite site-ul UTM.

Având un program elaborat după model german, cu atragerea în predarea cursurilor a agenţilor economici – parteneri ZEL – și administraţia Colegiului de Inginerie din Străşeni, deschis în 2018 în subzona Străşeni a Zonei Economice Libere „Bălţi”, e dispusă să susțină, sub formă de schimb de experienţă, funcţionarea noului colegiu din Găgăuzia.

Colegiul Industrial de la Comrat va fi construit cu susţinerea Turciei și va purta numele preşedintelui Turciei Recep Tayyip Erdoğan. Inițiativa a fost salutată și în cadrul întrevederii de la Ankara din decembrie 2019 dintre guvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah, și conducerea Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA), care susține mai multe proiecte în regiune.

Universitatea Tehnică a Moldovei susține un parteneriat de durată cu UTA Gagauz-Yeri. Începând cu 2018, UTM, în persoana rectorului Viorel Bostan, semnează anual un important memorandum cu bașcana Găgăuziei, Irina Vlah, pe baza căruia autoritățile găgăuze acoperă integral taxa de şcolarizare pentru tinerii găgăuzi care aleg să-și continue studiile la o facultate din cadrul UTM. Documentul vine să sublinieze an de an importanța pe care o conferă autoritățile regiunii profesiilor tehnico-inginerești, acest lucru fiind unul de importanță majoră pentru dezvoltarea capitalului uman, a economiei ţării și, implicit, a economiei Găgăuziei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente