„Un lucru este sigur, acest avion nu a fost lovit de o rachetă.” Iranul respinge acuzațiile oficialilor americani

teheran
Foto:CNN

Iranul respinge acuzațiile oficialilor americani care spun că avionul ucrainean Boeing 737 care s-a prăbuşit miercuri la Teheran „a fost lovit de o rachetă”. Preşedintele Organizaţiei Aviaţiei Civile iraniene (CAO), Ali Abedzadeh, a declarat în timpul unei conferinţe de presă la Teheran că orice declarații sunt manipulatorii și nesigure până nu vor fi făcute declarațiile oficiale ale experților care vor analiza cutiile negre ale avionului.

„Un lucru este sigur, acest avion nu a fost lovit de o rachetă”, a declarat Ali Abedzadeh transmite agerpres.ro.

Zborul PS752 al companiei Ukraine Airlines Internaţional s-a prăbuşit miercuri dimineaţa la câteva minute după ce a decolat din Teheran. Cele 176 de persoane la bord, în special irano-canadieni, dar şi afgani, britanici, suedezi şi ucraineni au fost ucişi.

Londra şi Ottawa afirmă că avionul a fost fără îndoială doborât de o rachetă iraniană, probabil din eroare, iar imagini video dificil de autentificat circulă pe internet în sprijinul acestei teze.

„Am văzut unele înregistrări video”, a declarat Abedzadeh. „Confirmăm că avionul a fost cuprins de foc timp de 60-70 de secunde, însă a spune că el a fost lovit de ceva nu poate fi corect în plan ştiinţific”, a adăugat el.

Amintim că presa americană care citează surse din cadrul serviciilor americane de informaţii susține că avionul Boeing 737 al Ukraine International Airlines care s-a prăbuşit miercuri la Teheran a fost doborât din greșeală de autoritățile din Iran.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente