Stil, culoare, atitudine. Așa pot fi caracterizate creațiile vestimentare semnate de tânărul designer Mihai Janu. De această dată, studentul impresionează cu schițe pentru uniforme dedicate pompierilor.
A inițiat acest proiect în cadrul orelor la disciplina „Proiectare artistică a vestimentației” de la universitate. Avuse sarcina de a crea o uniformă alternativă pentru un domeniu de activitate. A ales uniforma pentru pompieri, inspirat de dedicația acestor oameni pentru munca lor, dar mai ales de curajul lor de a salva viața altora, punându-și în pericol viața proprie. De aici și culorile aprinse, șerpuind ca flăcările în schițele sale.
Fiind deja în anul IV de studii la Facultatea Textile și Poligrafie, UTM, Mihai s-a făcut remarcat în diverse proiecte și concursuri în domeniul designului vestimentar, dar și nemijlocit în domeniul studiilor, în care excelează cu o medie foarte aproape de 10. Paralel cu studiile, activează în diverse proiecte care, în opinia sa, îl ajută să se dezvolte ca personalitate și ca designer. Actualmente lucrează intens asupra proiectului de licență, iar concomitent pune bazele unei colaborări de succes pentru Moldova Design Week 2020, transmite site-ul universității.