Incendiile din Pădurea Amazoniană s-au mărit cu 30 %, fiind detectate în jur de 89 de mii de focare în 2019

Amazonia fire
Foto:businessinsider.com

Numărul incendiilor de pădure din Pădurea Amazoniană din Brazilia a crescut cu 30 de procente în 2019 faţă de anul precedent, a anunţat miercuri Institutul Naţional pentru Cercetare Spaţială.

De şase ori mai multe incendii într-un an

În Pantanal, cea mai mare zonă umedă de pe planetă şi totodată un sanctuar al biodiversităţii, creşterea numărului de incendii a fost cea mai semnificativă. În total, 89 178 de focare au fost detectate în Pădurea Amazoniană din Brazilia în 2019, faţă de 68 345 în 2018, potrivit datelor INPE. Spre exemplu, doar în luna august au fost înregistrate 30 901 incendii, scrie AGERPRES.

Această intensificare a incendiilor forestiere din Amazonia, în principal din cauza defrişărilor, a stârnit puternice critici din partea comunităţii internaţionale, mai ales în Franţa, împotriva administraţiei preşedintelui de extremă dreaptă Jair Bolsonaro, care s-a pronunţat în favoarea proiectelor de dezvoltare economică în Amazonia, mai ales a celor miniere.

Defrişările în Pădurea Amazoniană au atins anul trecut niveluri record, depăşind 10 mii de kilometri pătraţi în perioada august 2018-iulie 2019, pentru prima dată după anul 2008.

Numărul incendiilor din Pădurea Amazoniană a fost mai mare în 2017, cu 107 439 de focare, însă departe de recordul din 2004 (218 637 de focare), notează AFP.

Reporter stagiar: Petru Beșleaga

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente