Oficialii moldoveni au venit cu o reacție la cele întâmplate azi-dimineață la Teheran, acolo unde în jur de 170 de oameni și-au pierdut viața după ce avionul la care se aflau la bord s-a prăbușit.
„În numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, transmit sincere condoleanțe poporului ucrainean și popoarelor ai căror cetățeni se aflau la bordul avionului de pasageri ucrainean care s-a prăbușit în drum din Teheran spre Kiev. Este un accident tragic, care a adus multă durere rudelor și familiilor celor decedați”, a declarat președinta Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi.
Ministrul de Externe al Ucrainei a confirmat că printre pasagerii decedați se aflau 82 din Iran, 63 din Canada, 11 din Ucraina, 10 din Suedia, patru din Afganistan, trei din Germania și trei din Marea Britanie.