(foto) Christina Koch a stabilit un nou record pentru cel mai îndelungat zbor în spaţiu. Cât timp se află în spațiu astronauta

EMfMBaaWwAEv27F

Astronauta americană Christina Koch a stabilit un nou record pentru cel mai îndelungat zbor în spaţiu realizat de o femeie în cadrul unei singure misiuni. Astronauta a petrecut 289 de zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

După ce a ajuns la bordul ISS pe 15 martie, Christina Koch a doborât precedentul recordul de 288 de zile petrecute de o femeie în spaţiu, care fusese stabilit de o altă astronaută americană, Peggy Whitson, retrasă între timp din activitate, transmite agerpres.ro.

Reprezentanţii NASA au felicitat-o pe Christina Koch prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Atunci când va reveni pe Terra, în luna februarie, Christina Koch va avea 328 de zile petrecute în spaţiu, un interval de timp cu doar 12 zile mai scurt decât recordul absolut pentru cel mai îndelungat zbor spaţial în cadrul unei singure misiuni, stabilit în 2016 de astronautul american Scott Kelly.

Cele mai multe dintre misiunile NASA la bordul laboratorului orbital durează aproximativ şase luni.

În octombrie, Christina Koch a doborât un alt record, după ce a participat la prima ieşire orbitală în afara ISS realizată de un echipaj exclusiv feminin, alături de colega ei Jessica Meir.

Koch, în vârstă de 40 de ani, a sosit pe ISS pe 14 martie, pentru o misiune care urma să dureze şase luni. Misiunea ei a fost prelungită până în februarie 2020. Jennifer Fogarty, şef al Human Research Program al NASA, a declarat că misiunea lui Koch va ajuta la obţinerea mai multor date despre efectele misiunilor de lungă durată în spaţiu asupra organismului uman, în vederea pregătirilor călătoriilor pe Lună şi Marte.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28 de mii de kilometri pe oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente