Industria fashion începe să capete amploare și în Republica Moldova în ultimii ani. Vedem tot mai des evenimente de modă, creatori și designeri autohtoni care depun eforturi pentru a ne duce faima în lume. Unul dintre aceste nume este „Sophie”, brandul care propune rochii de mireasă mai puțin convenționale.
Elena Zbârnea, fondatoarea și designera brandului Sophie, și-a construit o afacere, dar mai ales și-a construit un nume în domeniu, cu multă muncă și dăruire. Odată cu fondarea startup-ului, Elena a fost susținută de poporul american prin intermediul USAID și altor donatori, pentru a cunoaște secretele meseriei de la cei mai buni mentori internaționali, dar și pentru a învăța cum să conducă un astfel de business.
„Echipa USAID a avut încredere în mine și în brandul Sophie încă de la bun început, iar pentru asta le mulțumesc. Ei au înțeles clar direcția și necesitățile noastre, ne-au orientat spre piața românească și cea franceză pe când abia ne lansasem pe piața locală”, spune Elena Zbârnea.
12 ani de studii, prima expoziție la Paris și prima vânzare internațională: „Avem un produs unic”
Pasiunea pentru artă a moștenit-o din familie. Tatăl Elenei este un pictor cunoscut, iar în copilărie erau foarte des amândoi în atelier. Micuța Elena se apuca de pictat din plictiseală, mai târziu însă, acea ocupație avea să devină artă, dar mai ales, un mod de viață. În design, Elena spune că a făcut primii pași la vârsta de cinci ani, când a început să mânuiască „Singer”-ul bunicii.
Evident, mai târziu au urmat ani grei de muncă. În cei 12 ani de studii în domeniu, a făcut Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București, Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău și Academia de Arte.
Acum șapte ani i se părea greu de imaginat să își lanseze propriul brand, industria fiind foarte slab dezvoltată. A prins curaj însă și a început prin a-și deschide un mic atelier unde cosea la comandă, mai întâi rochii de ocazie, apoi rochii de mireasă.
Acum trei ani, a decis că este timpul să facă un pas înainte. A lansat brandul Sophie, iar apoi a intrat în „Fashion acceleration program” găzduit de ZIP House, finanțat de USAID și alți donatori. În cele șase luni de proiect, Elena Zbârnea a colaborat cu specialiști din domeniul modei, a beneficiat de consultanța experților internaționali pe partea ce ține de design, management și branding.
„Eram la început, iar această experiență mi-a fost de mare ajutor. Cu susținerea din cadrul programului am participat la prima expoziție internațională la Paris «Le Salon du Mariage», în 2017, unde am avut prima vânzare internațională. Tot datorită proiectului am prezentat prima colecție în cadrul «Moldova Fashion Days». După accelerator, a urmat o serie de participări la expozițiile de modă românești, unde am înțeles că produsul nostru are priză la public. Am început să avem primele comenzi și să facem primele livrări acolo. Clienții din România sunt foarte încântați, le suntem interesanți pentru că avem un produs unic”, povestește Elena.
Instruirile de peste hotare – „motorașul” brandului Sophie în drumul spre succes
Tot în cadrul programului finanțat de USAID și alți donatori, Elena a beneficiat de un curs de design la Universitatea „Polimoda” din Florența, Italia, care a ajutat-o să se raporteze mai clar la cerințele pieței.
„Chișinău nu este o piață foarte mare, iar dacă te limitezi la ea, uneori poți avea impresia că faci chestii extraordinare, când de fapt ele nu se pretează cu standardele internaționale. Când mergi la o instruire, ai șansa în primul rând să înțelegi unde te afli în raport cu ceea ce se face la moment în afară, ieși din rutină, iar când revii, vezi un pic altfel lucrurile”, precizează designera.
Pentru aceasta, Elena depune eforturi mari să participe în fiecare an la instruiri peste hotare: „Anul trecut am făcut un curs de management în modă la Institutul European de Design din orașul Como, Italia. Anul acesta abia am revenit din Haga, de la «International Trade Center», unde am făcut un curs de instruire pe partea pregătirii pentru export, pentru a căpăta cunoștințe mai aprofundate în ceea ce ține de rigorile europene în această privință.”
Susținerea partenerilor internaționali – garantul dezvoltării afacerii
Pentru un tânăr designer din Republica Moldova este foarte important să fie susținut la nivelul comunității, spune Elena. „Datorită sprijinului poporului american, am reușit în trei ani să creștem cât în 10 cu forțele proprii”, se arată încântată creatoarea de modă.
În fiecare an, brandul Sophie participă la câte șase-șapte expoziții internaționale, iar fiecare participare presupune costuri mari, însă aici este susținută de USAID și alți donatori.
„Fiecare lucrare sau colecție nouă este o mică realizare pentru noi; mereu tindem să ne perfecționăm în design, pe partea tehnică, să încercăm noi materiale. Stofele le selectăm la expoziții specializate din Paris, iar asta pentru a oferi un produs de o calitate cât mai înaltă clientelor noastre, care sunt în căutarea unei rochii netradiționale, fine și extrem de comode. Ele sunt femeile care vor să se deosebească din mulțime purtând o rochie care să le reflecte personalitatea. Știm bine pentru cine creăm”, spune Elena.
Acum, creatoarea lucrează la o colecție de 35 de modele pe care le pregătește pentru „Barcelona Bridal Week”, o expoziție specializată pe articole de nuntă doar pentru specialiști. Ea întrunește un număr mare de cumpărători internaționali care se adună an de an pentru a face selecția de articole pe care le vor distribui în magazinele și saloanele lor.
„Visul și planul pentru anul care vine este să reușim să convingem cel puțin câțiva dintre ei să expună rochiile noastre, iar în timp, să construim o rețea internațională de buticuri unde se va regăsi și produsul nostru printre cele ale altor designeri creatori de rochii mai puțin tradiționale. La finele iernii încep expozițiile din România, unde mergem mereu cu nerăbdare, pentru că an de an suntem tot mai recunoscuți și mai căutați acolo”, relatează tânăra designer Elena Zbârnea.
Întreprinderea oferă aproximativ 10 locuri de muncă în funcție de sezon, iar majoritatea angajaților sunt tinere absolvente ale Centrului de Excelență în Industria Ușoară.
„Le implic și în plecările la expoziții, așa încât să cunoască nu doar procesul tehnic de creare a unei rochii, dar și parcursul ei mai departe, care este partea cea mai frumoasă și plină de emoții. Mergem împreună la expoziții, unde comunicarea cu noii clienți ne ajută mult să înțelegem că ne îndreptăm în direcția corectă și că rochiile noastre sunt înalt apreciate și ușor de remarcat în mulțime”, punctează Elena Zbârnea.
Pe lângă rochiile de mireasă, pictura a rămas o pasiune a ei. Elena a participat la peste 30 de expoziții de grup desfășurate în Moldova și în țări precum România, Andorra, Franța, Italia și Azerbaidjan. Unele dintre tablourile vândute sunt păstrate acum în colecții private: Graff Lamsdorf, Germania, UNESCO Andorra, Fundația Familiei Sturza, Moldova, precum și în Franța, Marea Britanie, Elveția, Italia, însă preocuparea de bază continuă a fi moda, dezvoltarea brandului „Sophie” și extinderea lui pe plan internațional.
Acest material a fost produs de Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova. Aflați mai multe detalii pe www.sua.md.