Moldova, în topul țărilor europene la cheltuielile pentru mâncare. Cât achită moldovenii pentru produsele alimentare

image-4
Foto:poorasdirt.com

În țările cu un nivel ridicat de venit și cu o situație economică favorabilă, cheltuielile pentru alimente nu sunt mari. În raport cu alte cheltuieli, acestea constituie mai puțin de 15 % din totalul bugetului unei familii. Banii rămași, locuitorii acestor țări îi investesc în călătorii, vizite la restaurante, educație, bunuri de uz casnic și altele, potrivit unui studiu realizat de RIA Raiting.

Luxemburgul a ocupat prima poziție în clasamentul țărilor cu cele mai mici cheltuieli pentru produse alimentare. Locuitorii acestei țări cheltuiesc pentru mâncare doar 8,4 % din venituri. În top urmează Olanda și Marea Britanie cu 10,6 %. De asemenea, mai puțin de 12 % din venituri pentru mâncare dau rezidenții din Irlanda, Finlanda, Austria, Norvegia și Elveția. În general, topul clasamentului este format din țările din vestul Europei, dezvoltate economic.

Cele mai multe cheltuieli pentru produse alimentare le au cetățenii țărilor din fosta URSS și țările din Europa de Est. Ultimul loc este ocupat de Ucraina, ai cărei rezidenți cheltuiesc pentru mâncare 50,0 % dintre veniturile lor. De asemenea, Moldova este printre lideri în Europa la ponderea pe care o ocupă cheltuielile cetățenilor pentru produsele alimentare. Aproape jumătate din veniturile medii ale unei familii revin anume acestei categorii. Potrivit studiului, pentru alimente o familie medie din Moldova ar cheltui 47,6 % din veniturile sale.

Moldova ocupă locul 38 din cele 49 de țări incluse în cercetare. România este pe locul 33, cu 33,3 % din cheltuieli destinate mâncării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente