Gas Natural Fenosa Furnizare Energie are o nouă denumire și imagine

collage adse

Cea mai mare întreprindere de furnizare a energiei electrice, Î.C.S. Gas Natural Fenosa Furnizare Energie S.R.L, și-a schimbat imaginea cu noua marcă și denumire „Premier Energy”. „Premier Energy” este o marcă nouă pentru țara noastră, dar este o marcă cunoscută în România, unde reprezintă o companie importantă de distribuție și furnizare a gazului natural.

Noua marcă este una internațională, proiectată spre viitor și axată pe inovație, accesibilitate, energie curată și bunăstare pentru oameni. Lansarea noii mărci scoate în evidență viziunea noilor acționari ai întreprinderii energetice cu capital străin din Moldova privind dezvoltarea în continuare a serviciilor prestate în domeniul furnizării energiei electrice.

„Conștientizăm că lumea este în permanentă schimbare. Piețele, tehnologiile și în special persoanele evoluează. Este obligația noastră să ne aliniem și să ne adaptăm noilor cerințe, respectând experiența internațională și locală acumulată în ultimii 20 de ani. Cu „Premier Energy” vom continua să fim o marcă internațională și ne vom asuma angajamente noi pentru a fi mai aproape de clienții noștri, atunci și acolo unde au nevoie și pentru a le oferi soluții simple, accesibile și respectuoase cu mediul înconjurător”, afirmă Jose Luis Gomez Pascual, country manager Premier Energy în Moldova.

Compania are obiectivul de a implementa strategii inovatoare, proiecte de eficiență energetică și energie renovabilă cu posibilitatea extinderii activităților sale pe piața liberalizată.

„Avem deja un nume pe piața locală. Suntem recunoscuți ca o companie apropiată de oameni, cu angajamente față de consumatori. Continuam să îmbunătățim procesele și să implementăm tehnologii care vor satisface necesitățile clienților noștri. Vom fi mai accesibili și cu mai mult interes pentru energia curată”, a spus în concluzie country managerul companiei.

Pe parcursul ultimilor 20 de ani, întreprinderile energetice de furnizare și distribuție a energiei electrice au adus la un nivel superior energia în Republica Moldova prin investiții de peste 287 de milioane de euro în renovarea și modernizarea rețelelor electrice, prin implementarea celor mai bune practici și standarde europene de gestiune și îmbunătățire a calității serviciilor pentru cei peste 900 de mii de consumatori din centrul și sudul țării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente