Fii inițiatorul unei investigații jurnalistice. Platforma www.anonim.md a fost lansată astăzi

platforma

Începând de astăzi, cetățenii Republicii Moldova vor putea semnala, în mod anonim și securizat, abuzurile, cazurile de corupție și fărădelegile comise de către autorități sau pe care le-au observat în societate.

Asociația Obșteștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” a lansat astăzi, 11 decembrie, platforma www.anonim.md. La eveniment au participat jurnaliști și reprezentanți ai societății civile.

Anonim este un program de calculator (software) ,proiectat pentru ca orice persoană care deține materiale sensibile – documente tipărite, fișiere audio sau video – să le poată transmite către ONG-uri, instituții media și jurnaliști. Astfel, oricine poate fi inițiatorul unei investigații jurnalistice.

platforma1

În același timp, platforma garantează anonimatul utilizatorilor. Acest principiu se aplică indiferent de persoana sau organizația care încearcă să identifice sursa unei informații trimise. Mai exact, platforma Anonim se aseamănă cu un sistem e-mail complet securizat și anonimizat, care nu va cere și nu va păstra informații despre identitatea persoanei sau locația de unde sunt trimise datele.

În cazul în care o instituție media, jurnalist independent sau ONG dorește să devină destinatar pe platforma Anonim, trebuie să expedieze un e-mail către AO „Juriștii pentru Drepturile Omului”, iar cei din urmă vă vor expedia un link, astfel ca viitorii destinatari să poată modifica numele de utilizator și parola, pentru a avea acces exclusiv.

platforma2

Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice. Orice informație poate fi expediată către unul dintre destinatarii înregistrați pe platformă. De asemenea, platforma permite continuarea discuției dintre expeditori și destinatari, într-un mod complet anonim. Este important de menționat că după ce un mesaj este expediat, pe ecran va apare un cod unic. În cazul în care sursa va dori să revină la această conversație cu destinatarul, va trebuie să introducă pe site acest cod, de aceea este nevoie ca să fie salvat.

Anonim a fost elaborat de Code4Romania, în cadrul Proiectului „Promovarea dreptului la informare pentru publicul din Moldova”, implementat de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și susținut financiar de Fondul Naţiunilor Unite pentru Democrație (UNDEF).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente