Care sunt cele mai bune aplicații GPS pentru Android în 2019

Google-Maps

Aplicațiile GPS pentru Android sunt foarte utile oamenilor în timpul călătoriilor cu mașina, în transportul public sau când merg pe jos. Foarte populare în urmă cu câțiva ani, sistemele dedicate pentru navigare GPS au decăzut pe măsură ce apariția smartphone-ului conectat permanent la internet a introdus noi surse cu informații din trafic și posibilitatea selectării automate a traseului mai rapid, în funcție de condițiile reale existente pe traseu.

Vedeți mai jos care sunt cele mai bune aplicații GPS pentru Android, care merită să le ai instalate pe telefonul tău.

# Google Maps

Dacă foloseşti un telefon cu sistem Android, probabil că ai deja instalat Google Maps. Dacă foloseşti iPhone, aceasta este una dintre cele mai puternice aplicaţii GPS gratuite pe care te poţi baza. Deşi îşi oferă întregul potenţial doar în prezenţa conexiunii de date mobile, aplicația de la Google poate fi folosită și în mod offline, transmite go4it.ro.

Dacă utilizezi această aplicație, vei primi informații despre orarul sosirii și plecărilor mijloacelor de transport în comun și timpul de călătorie estimat.

De asemenea, poți selecta ca mijloc de călătorie inclusiv bicicleta sau mersul pe jos, iar interfaţa de navigare a aplicației se va ajusta automat conform cerințelor indicate.

# Waze

Ea este preferată de şoferii navetişti şi nu numai. Deţinută tot de Google, Waze foloseşte aceleaşi hărţi şi surse de informaţii ca şi Google Maps, dar împachetate uşor diferit. Ea este posibil cea mai bună aplicaţie GPS în 2019 pentru Android, atât din punct de vedere al interfeței, dar mai ales a informațiilor furnizate în trafic.

# iGO

Aplicația iGO este preferata şoferilor de TIR, care o folosesc cu încredere pe traseele lungi. Disponibilă şi în versiune pentru smartphone sau tablete, iGO se face remarcată prin interfaţa atractivă şi hărţile foarte detaliate, ilustrate cu machete 3D ale principalelor clădiri şi indicaţii vizuale pentru semnele de circulaţie.

Deşi oferă şi informaţii din trafic în timp real, iGO rămâne la origini cu o soluţie proiectată pentru funcţionare offline, toate hărţile şi informaţiile necesare pentru calcularea rutelor fiind păstrate în memoria locală a telefonului mobil.

Unicul său dezavantaj este costul de achiziție, dar puteți să optați pentru versiunea ei de încercare cu durată de valabilitate limitată în timp, dar funcționalitate completă.

# Sygic GPS

Sygic este o aplicație de navigare GPS care excelează şi pe smartphone, oferind una dintre cele mai detaliate experienţe vizuale.

Hărţile furnizate de TomTom sunt redate cu numeroase repere 3D pentru clădiri şi forme de relief, iar modul de funcţionare offline asigură că nu vei întâmpina niciodată dificultăţi în zonele fără acoperire din partea reţelei de telefonie mobilă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente