Pasagerii unei companii aeriene vor fi serviți cu cafea și ceai în pahare comestibile din aluat de biscuit

EK0Nd4bVAAAaRp5

Compania aeriană Air New Zealand a început testarea unei inovaţii în încercarea de a reduce deşeurile — paharul de cafea comestibil, informează Press Association.

Paharele comestibile sunt realizate din aluat de biscuit, au aromă de vanilie, sunt ermetice şi pot fi folosite atât pentru băuturi cât şi ca bol pentru desert, scrie agerpres.ro.

Nike Chave din cadrul companiei aeriene a declarat că aceasta serveşte peste opt milioane de porţii de cafea pe an şi foloseşte de o perioadă pahare compostabile, pe bază de plante, însă doreşte „eliminarea totală a acestora din gropile de gunoi”.

„Am lucrat în parteneriat alături de compania inovatoare twiice din Noua Zeelandă pentru a explora viitorul paharelor de cafea comestibile”, a declarat Chave într-un comunicat emis de compania aeriană.

„Paharele se bucură de un mare succes în rândul clienţilor şi le-am folosit totodată şi ca boluri pentru desert”, a adăugat reprezentanta companiei.

Potrivit companiei twiice, paharul nu se sfărâmă ca un biscuit şi „rămâne crocant cel puţin atât timp cât este necesar pentru consumarea cafelei, şi chiar mai mult”.

„Este grozav faptul că Air New Zealand s-a asociat cu noi pentru a demonstra clienţilor şi lumii că un pic de ingeniozitate şi inovaţie kiwi ar putea avea un impact cu adevărat pozitiv asupra mediului, oferind în acelaşi timp clienţilor o experienţă interesantă şi gustoasă”, a spus fondatorul twiice, Jamie Cashmore, citat de Press Association.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente