Persoane reținute în urma perchezițiilor matinale la Metalferos. Directorul general ar fi părăsit țara

Metalferos
Foto: cotidianul.md

Procurorii Anticorupție efectuează în această dimineață percheziții la Metalferos, unde, de-a lungul anilor, au existat multiple acuzații de evaziune fiscală și spălări de bani. Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a confirmat pentru cotidianul.md că la întreprindere sunt efectuate percheziții. Ulterior, Procuratura va veni cu mai multe detalii.

Potrivit ZdG, mai multe persoane au fost reținute în urma descinderilor, directorul general al companiei Metalferos SA ar fi părăsit țara.

Potrivit Raportului anual, publicat pe site-ul companiei, în 2018 întreprinderea Metalferos a înregistrat venituri din vânzări de 1,45 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 157,2 milioane de lei față de anul 2017. Majorarea volumului vânzărilor este explicată prin faptul că „în anul 2018, Uzina Metalurgică din Râbniţa a activat stabil, iar prețurile de vânzare au fost relativ mai mari față de anul precedent”.

Profitul net anul trecut a constituit 46,6 milioane de lei, cu 3,25 milioane de lei mai mult ca în 2017.

Anterior, mai mulți ani politicieni, dar și șefi de guvern au declarat că Metalferos a fost controlată și deposedată de bani prin managerii puși de către fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente