Alexandru Lebedev este fondatorul #diez. Probabil știți, iar dacă nu știți vă spunem acum. La noi în echipă el este numit simplu – Alex, îi place mult să călătorească și să se implice în proiecte. Din acest motiv, uneori, îl vedem mai rar, iar alteori îl găsim în calitate de protagonist în diverse materiale. De exemplu, astăzi, a apărut un interviu pe IQads (una dintre cele mai populare platforme de creativitate online românești), în care Alex vorbește despre istoria #diez-ului, comunicare, vin și multe, multe alte lucruri interesante, care, de altfel, ne-au surprins și pe noi. Așa că vă recomandăm și vouă să vedeți interviul.
# Primul contact cu presa
Cred că în anul 2019 e greu să spui că ai intrat în presă, pentru că deja stilul nostru de viață e de microblogging și de furnizare de informații. De aceea, cred că prima dată când m-am văzut generator de informații a fost în noiembrie 2008, când am scris primul articol pe blogul „Acasă la Fluturaș” (apropo, cel mai bun blog din Moldova în 2013, potrivit VIP Magazin, haha), dar și până atunci testam orice platformă nouă care apărea. Salut Bebo, salut Facebox (care ulterior a devenit Netlog), salut Facebook-ul din 2007. Deci cred că am intrat în presă când mi-am făcut contul de Facebook, în ianuarie 2007.
# Primul job și apariția #diez
Primul meu job a fost la Centrul de Informare și Documentare NATO din Chișinău (salut Polina) și aveam grijă ca să pun știri despre NATO pe site și aveam grijă de pagina de Facebook. Uneori, partea bună e că, fiind printre primii pe o platformă, ceilalți, care nu sunt acolo, cred că tu chiar te pricepi în ea. Până testezi, ajungi chiar să te pricepi. Cam așa au fost începuturile mele de transformare în Social Media Ceva. Apoi, fiind la studii în SUA, am petrecut trei luni în departamentul de vânzări al unui ziar local. A fost amuzant să văd cum se vinde publicitatea.
După, Artur Gurău m-a văzut că sunt activ pe Facebook și creez pagini ciudate, care la timpul lor erau destul de vizibile, a crezut că mă pricep în Social Media sau că cel puțin aveam potențial, așa că m-a luat în startup-ul lui de agenție digitală (una din primele din Chișinău), GRANAT. Și acolo am stat doi ani; și am încercat, am testat și mi-am creat conexiuni pe piața din R. Moldova.
Iar în 2013 am creat #diez-ul. Și nu știu cum încă mă ține. Pe lângă asta îs (foarte tare îmi place versiunea îs mai mult decât sunt) implicat în câteva proiecte de dezvoltare a mediei regionale din Moldova.
# Despre #diez
Dacă mă gândesc, în afară de #diez, eu n-am lucrat niciodată în presă. Deși am mai scris articole naive pentru anumite reviste. Pot spune ce am învățat eu din începuturile #diez și din blogul meu „Acasă la Fluturaș”. Când începi ceva, în orice domeniu, ești mult mai sensibil la critici și la ce spun alții. Și foarte rar putem face diferența dintre părerile care contează și altele care nu contează. Pentru că dacă internalizezi o părere care nu contează, poate fi foarte demoralizant. Cred că la început am avut mai multe momente demoralizante, acestea sunt și acum, dar deoarece le înțeleg șablonul, trec mai repede peste.
Îmi aduc aminte că am trimis CV-ul la ProTV și nu m-au luat, iar un profesor încerca să mă bage la Vocea Basarabiei (sau Antena C, nu mai țin minte) și nu m-am dus. Și cred că acum am fi vorbit altfel dacă m-ar fi luat.
Când vreau să o fac pe modestul, spun că nu știu ce l-a făcut pe #diez popular, că așa o ieșit, printr-un miracol al circumstanțelor, aleatorie poziționare a astrelor etc.
#diez la început a fost un proiect al câtorva tineri entuziaști care s-au gândit că pot face o platformă pentru tineri, fără niciun guru în jurnalism care să ne spună ce e corect și ce e greșit. Majoritatea din noi nici nu prea învățasem jurnalism curat la facultate: istorie, cibernetică, economie, comunicare. Ideea noastră era să scriem așa cum am vrea noi să citim. Și, deși ideea era ca să încercăm jumătate de an, pe urmă mai vedem, în curând facem șapte ani pe piață.
Cred că reușim să păstrăm publicul tânăr, pentru că noi în echipă suntem Peter Pani care refuzăm să fim mai puțin tineri. Mereu avem corespondenți din licee și interacționăm tare mult cu studenți, elevi, tineri absolvenți. Pentru a vedea care este vibe-ul vârstei lor. Nu ne temem să fim uneori prea „neserioși”, dar prin încercările noastre și testele noastre reușim să fim proaspeți.
#diez nu vinde și oferă doar informații, ceea ce e tranzacțional – e încrederea. Încrederea noastră în cititorii noștri și încrederea cititorilor în echipa #diez. Cred că asta ne ajută să fim destul de văzuți pe piață.
În rest, program 365/365, șapte zile pe săptămână, 24/24. Mulți nervi, sudoare și multă împlinire. Și încăpățânarea mea de a nu renunța la #diez, de fiecare dată când am vrut să-mi bag piciorul. Cred că asta dă rezultate de multe ori: să rămâi chiar și atunci când nu vrei să rămâi într-un loc.
# O zi obișnuită de muncă
Cel mai amuzant e să înțelegi de unde începe ziua, cu dusul la somn, care se întâmplă tot în noua zi sau cu trezitul care se întâmplă în aceeași zi.
Dimineața începe cu o cafea, pe drum, ca să nu mă stresez de e-mailuri. Până la birou, joc Pokemon Go sau Words with Friends. E mult mai plăcut să vezi un Pikachu pe drum, decât vreun e-mail de la un client cu Kind Reminder.
La birou începem cu hihi-haha cu colegii, apoi e-mailuri și e-mailuri, planificări, decizii, plăți.
Câteva întâlniri. Pe la 17.00 discutăm la birou cam ce-a fost bine și ce-a fost rău azi. Decidem dacă să deschidem o sticlă de vin sau nu.
Seara, mai mereu am câte o întâlnire informală de păstrare a legăturilor, de a mai trage cu urechea la informații #depesurse, de a lega prietenii și de a mai încerca ce e nou în Chișinău. Iar înainte de culcare, din nou e-mailuri care nu pot fi lăsate pe a doua zi.
O zi din viața mea nu e tare nemaipomenită și uneori e destul de încărcată de decizii. Dar depinde de noi dacă găsim ce ne face plăcere, ce ne face să râdem chiar și atunci când poate fi destul de anost și ai vrea să fii în pijama la lucru și să-ți deschizi o sticlă de vin chiar de la 10 dimineața.
Citiți interviul integral AICI!
Bonus* Un reportaj cu Alex așa cum poate nu-l mai țineți minte sau nici nu-l cunoașteți.
