Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Excepționale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, care se află în arest fiind bănuit de îmbogățire ilicită, ar fi cel care a coordonat atacul raider asupra companiei Pro Imobil, afirmă directorul acesteia, Vlad Musteață.

Pe 28 august 2017, procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) descindeau la sediul Pro Imobil, anunţând că factori de decizie ai companiei au organizat şi au folosit o schemă de gestionare a întreprinderii prin intermediul mai multor persoane, în scop de prestare a serviciilor de comercializare a bunurilor imobile cu încasarea mijloacelor în numerar, operaţiuni ce nu erau reflectate în contabilitate. În urma acestor acţiuni, susţineau atunci procurorii, faţă de bugetul de stat, SRL „Pro Imobil Grup” nu ar fi achitat impozite în sumă de cinci milioane de lei.

În consecință, Musteață este forțat să cedeze afacerea. „Immobile Consulting” SRL, noua proprietară a „Pro Imobil Company”, în numele căreia acționează agenții Pro Imobil, a fost înregistrată pe 9 octombrie 2017, cu sediul juridic pe str. Armenească, nr. 28, cu un capital social de 200 de lei. Fondatori, cu câte 50 %, sunt Victoria Condratiuc (administratoare) și Alexandr Petcoglo, un sportiv de 30 de ani originar din Basarabeasca. Acesta provine dintr-o familie modestă, tatăl său fiind șofer la primăria din localitate. Până în octombrie 2017, când a devenit fondator la „Immobile Consulting”, Alexandr Petcoglo nu a avut vreo tangență cu domeniul afacerilor, fiind antrenor la o sală de sport și una de lupte – Clubul Sportiv „Lion Muay Thai”.

Președintele clubului este Octavian Orheianu, tot el vicepreședinte al Federației Mondiale de K-1 Amatori (WAK-1F) din R. Moldova, condusă de Dorin Damir, finul fostului președinte PD, Vladimir Plahotniuc. Dorin Damir este și președintele FEA (Fighting & Entertainment Association), asociație care, în ultimii ani, a organizat la Chișinău mai multe gale KOK și turnee internaționale de arte marțiale mixte (MMA) la care participă și sportivi antrenați de Alexandr Petcoglo. De altfel, acesta apare în mai multe fotografii comune cu șefii WAK-1F, scrie Ziarul de Gardă.

Într-un interviu acordat anterior pentru Ziarul Național, Mustață spunea că, „unicul partener de business, pentru mine, poate fi doar echipa mea. Cei care învață de la mine și alături de care mă dezvolt și eu. Pretinșii parteneri de business, care de peste 2 ani au pus mâna pe afacerea «Pro Imobil» și controlează activitatea, inclusiv a mea, prin instrumentarea unor dosare comandate, nu pot să îi numesc parteneri. Acestea sunt niște persoane care s-au obișnuit să pună mâna pe afacerile de succes și să tragă doar foloase, fără a depune eforturi. De ce ar trebui să muncești și să construiești ceva, când poți organiza fabricarea unui dosar, ca apoi să bruiezi opinia și să tragi doar foloase?

Apropo, «Pro Imobil Grup» este compania fondată inițial, «Pro Imobil Company» este compania formată în urma șantajului din 2017. Exista doar site-ul proimobil.md care pe moment este comun, în rest fiecare agent activează la momentul actual de la domiciliu”.

Solicitat de reporterul nostru vizavi de situația la moment, Vlad Musteață și-a exprimat speranța că, acum că Nicolae Chitoroagă se află sub investigație, dosarul Pro Imobil va fi soluționat corect și echidistant.

„Nicolae Chitoraogă era «partenerul de afaceri», dacă pot să zic așa, a sportivului Octavian Orheianu, cel care a stat în spatele atacului raider asupra companiei mele. Bănuiesc că Pro Imobil nu e singura afacere preluată de cei doi, care au considerat că așa este normal să faci avere în R. Moldova. Acum îmi exprim speranța că procurorii vor investiga foarte atent și detaliat cum cei doi au făcut avere, distrugând afaceri și vieți omenești”, a spus el.

Vlad Musteață afirmă că este gata să prezinte toată informația necesară, care să dovedeasă ce s-a întâmplat cu adevărat la Pro Imobil.

Conform www.anticorupție.md, Nicolae Chitoroagă a fost reținut la 23 noiembrie pentru 72 de ore, fiind bănuit într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită. Procuratura Anticorupție a pornit cercetările după ce s-a autosesizat în urma unei anchete realizate de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova. Procurorii au motivat demersul privind plasarea lui Chitoroagă în arest preventiv prin faptul că acesta ar putea să influențeze ancheta. Ședința de judecată s-a desfășurat în lipsa fostului șef de la PCCOCS, la solicitarea acestuia.

La 26 iunie 2018, Nicolae Chitoroagă a demisionat din funcția de șef al PCCOCS, funcție pe care a deținut-o timp de trei ani. El a declarat că motivul demisiei ar fi „presiunile enorme asupra instituției” și asupra sa. A doua zi după ce a plecat de la șefia PCCOCS, Chitoroagă a fost transferat în funcția de procuror ordinar în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău.

Ulterior, Chitoroagă a plecat în concediu. La 27 iulie 2019, pe portalul anticoruptie.md a fost publicată ancheta „Afacerea camuflată a procurorului Chitoroagă de lângă pădurea de la Năpădeni”.