Vrei un municipiu confortabil și frumos? Devino organizator comunitar în Codru sau Durlești

13239078_1329622087064680_4868753985740515211_n-1
Foto: 2x2.md

Vrei un municipiu confortabil și frumos: cu drumuri reparate și trotuare accesibile pentru toți, curat, sigur pentru noi și cei apropiați nouă, cu transport public calitativ, cu spații de agrement și terenuri de joacă? Primăria Mea te provoacă să te implici mai activ și, împreună cu autoritățile, să rezolvi problemele locale.

Primăria Mea vrea să formeze un grup de organizatori comunitari în Codru și Durlești – cetățeni care vor pune presiune pe autorități pentru ca problemele celor două localități să fie rezolvate.

Cine poate să aplice:

# cei care au dorință de a schimba lucrurile în Codru sau Durlești;
# cei care au câteva ore pe lună pentru a participa la instruiri și exerciții în teren;
# experiența anterioară, studiile, vârsta, apartenența la alte organizații sau la partide nu contează.

Ce vom învăța și vom face:

# cum să mobilizăm comunitatea: cum să găsim cetățeni care vor să rezolve problemele localității, cum să îi motivăm să se implice, cum să organizăm discuții și consultări publice etc.;
# cum să comunicăm cu autoritățile: cum să facem solicitări de informație, cum să scriem petiții, cum să ne pregătim pentru discuții cu aleșii locali sau funcționarii publici, cum să punem presiune pe ei, în caz că problema nu este rezolvată;
# cum să monitorizăm activitatea administrației publice locale: să urmărim ca problemele puse pe agendă să fie rezolvate eficient și transparent;
# cum să comunicăm succesele activității noastre: prin dezvoltarea de materiale informative (foto, video, ziare/pliante), prin distribuirea mesajelor pe rețelele de socializare, prin realizarea campaniilor de informare.

Perioada programului: decembrie 2019-martie 2020. Data limită de aplicare: 2 decembrie 2019, ora 17.00.

Persoanele interesate pot completa formularul de aplicare pentru a deveni organizator comunitar în Codru AICI sau Durlești AICI.

Vezi mai multe detalii pe pagina de Facebook Primăria Mea.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente