(foto, video) Procesele electorale din Moldova: cinci studii ale tinerilor cercetători prezentate la Conferința „CICDE Open Talks”

Cinci tineri11

Tinerii din Moldova sunt o forță care poate schimba lucrurile în bine, iar pentru aceasta trebuie să fie implicați și să participe mai activ la toate procesele, inclusiv cele electorale. Acesta a fost unul din mesajele principale transmise de către cei cinci tineri care și-au prezentat cercetările în domeniul electoral, vineri, 22 noiembrie, la cea de-a III-a ediție a Conferinței „CICDE Open Talks”.

Conferința a fost organizată de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lângă Comisia Electorală Centrală. Ediția din acest an a avut sloganul „Participarea – element cheie al democrației”.

Cinci tineri1
Cinci tineri8

Pentru prima dată, CICDE a oferit burse de cercetare la cinci tineri, de la diferite instituții de învățământ, care au studiat aprofundat subiecte din domeniul electoral și au prezentat principalele concluzii la eveniment. În studiul său „Tinerii și politica între dilema de participare sau absenteism”, Mihaela Borcoi a realizat și un sondaj printre tineri, constatând că lipsa unor politici clare pentru aceștia în programele electorale, dar și neîncrederea în clasa politică sunt printre principalele motive ale ratei reduse de participare a tinerilor la vot. O altă tânără cercetătoare, Maria Vataman, al cărei vis este să schimbe modul de a face politică în Republica Moldova, a vorbit despre importanța implicării semenilor săi, accentuând cât de mult contează vocea lor pentru dezvoltarea societății. Nicolae Ceapchi a vorbit despre rolul referendumului ca metodă de a spori legătura dintre stat și societate. Iar o altă tânără, Tatiana Matran a avut ca temă de cercetare „Accesibilitatea în procesul electoral” și a povestit despre incluziunea persoanelor cu diferite dizabilități în societate și posibilitățile care le sunt oferite în procesul electoral. Cel de-al cincilea participant, Victor Solomon, a menționat rolul societății civile la creșterea gradului de educație civică și participare electorală a cetățenilor.

Cinci tineri3
Cinci tineri6
Cinci tineri7

La același eveniment au fost făcute totalurile activităților CICDE din acest an, desfășurate inclusiv în cadrul proiectului PNUD Moldova „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”. Directorul CICDE, Pavel Cabacenco a prezentat principalele activități ale instituției în 2019. Totodată, a anunțat că CICDE intenționează să acorde în continuare o atenție sporită dezvoltării spiritului civic și implicării tinerei generații, pentru care au fost organizate jocuri intelectuale „Ce? Unde? Când?”, simulări ale procesului electoral, benzi desenate pentru cei mai mici. Pavel Cabacenco a precizat că CICDE își ajustează conținutul mesajelor sale în funcție de interesele și așteptările „generației Z”. „Mai mult video, mai puțin text, totul este mai simplu și mai dinamic. Încercăm diferite metode, vrem să fim inovativi și flexibili, la fel ca tinerii noștri”, a declarat directorul CICDE.

Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Maxim Lebedinschi, a menționat, la rândul său, că în ultimii ani unul din principalele obiective ale celor două instituții a fost implicarea tinerilor și creșterea participării lor în procesul electoral. „Multe am reușit să facem împreună, multe mai avem de făcut, dar de implicarea fiecăruia dintre voi depinde succesul întregii țări”, s-a adresat Maxim Lebedinschi tinerilor.

Cinci tineri4

Ministerul Educației, Cercetării și Culturii salută activitățile organizate de CICDE pentru educarea tinerilor și viitorilor alegători și va susține inițiativele sale, a precizat secretarul general de stat al MECC, Anatol Topală.

Cinci tineri
Cinci tineri1
Cinci tineri2

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova colaborează cu CEC de mai bine de 10 ani, iar cu CICDE de peste cinci ani, iar beneficiari ai acestei colaborări au fost sute de mii de cetățeni. Și „CICDE Open Talks” a fost inițiată cu suportul PNUD Moldova. „Susținem un eveniment axat pe domeniul electoral și implicarea tinerilor în procese electorale. De fiecare dată identificăm subiecte interesante. De data aceasta, ne bazăm pe cercetare”, a precizat Eva Bounegru, manageră de proiect, PNUD Moldova.

Cinci tineri9
Cinci tineri11

La Conferința „CICDE Open Talks” au participat aproape 100 de profesori, studenți, reprezentanți ai societății civile și echipa CEC și CICDE.

Proiectul „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” este implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente