Deputatul Dumitru Alaiba a venit cu o reacție după ce președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, a anunțat că sute de persoane au fost interceptate și urmărite de fosta guvernare PD.

Astfel, membrul Blocului ACUM a menționat că faptul că s-a confirmat că atât el, cât și colegii săi ar fi fost interceptați, nu a fost nicio surpriză: „Pe alocuri se vedea cu ochiul liber. Am avut o guvernare care se temea de propriii cetățeni. Iar noi, cetățenii, ne organizam împotriva propriei guvernări.

Vă întrebați cum e asta, să trăiești știind că fiecare pas al tău s-ar putea să fie urmărit, fiecare cuvânt al tău s-ar putea să fie înregistrat? Este o situație neplăcută, dar când te pornești contra sistemului, e de așteptat și trebuie să fii pregătit psihologic. Atunci ai două opțiuni.

Prima e să devii paranoic și să te temi să vorbești, să te temi să te întâlnești cu oamenii. A doua opțiune este pur și simplu să-ți trăiești viața știind că nu faci nimic rău și nimic ilegal când ceri o țară liberă. Ei fac ceea ce au de făcut și tu faci ceea ce ai de făcut. Tu știi că ai dreptate și că ei sunt cei care comit abuzuri. Nu ai altă cale decât să mergi până la capăt, să continui să-ți avansezi viziunea. Doar așa vei fi în siguranță. Tu și cei dragi ție. Doar dându-i jos.

De câteva ori m-am jucat cu ei de-a v-ați ascunselea. Pur și simplu deconectam telefonul și dispăream pe o oră. Mergeam pe sub radar în cu totul alt colț al orașului și includeam telefonul. Și beam o cafea în parcul de la Râșcani, de exemplu. Iar în 20-30 minute apărea băiatul deloc subtil, se vedea că e de prin „structuri” ca să vadă cu ce anume mă ocup în așa o locație exotică la mijloc de zi”, a scris Alaiba pe pagina sa de Facebook.

Potrivit deputatului, este regretabil că banii din impozitele cetățenilor sunt irosiți pe asemenea porcării în loc să meargă pe spitale sau școli.

„Gândurile mele sunt cu oamenii care au avut de suferit mult mai mult decât să fie interceptați. Oameni care au fost persecutați, distruși psihologic, intimidați. Oameni care au fost nevoiți să fugă din țară, de frică. E important să nu uităm, guvernarea lui Plahotniuc era în stare să aplice instrumente mult mai odioase decât interceptări și urmăriri. Și chiar le aplicau.

Motivația mea în acest parlament este una personală. Vreau o țară liberă, unde să poți să vorbești, să scrii ce gândești fără riscul de a fi interceptat sau altfel intimidat. Vreau ca nimeni să nu treacă prin ceea ce am trecut eu și cei apropiați mie”, a conchis acesta.

Amintim că, Chiril Moțpan a ieșit astăzi într-o conferință de presă în care a anunțat că sute de persoane au fost interceptate și urmărite de fosta guvernare PD.

Este vorba despre interceptări de telefoane, monitorizări 24/24, fotografii, adunarea datelor compromițătoare și intimidarea persoanelor respective. În documentele obținute de Moțpan se arată că indicația completării acestora s-a făcut de către Gheorghe Cavcaliuc.

Conform lui Moțpan, în listă sunt incluse membri ai PPDA, activiști civici, profesori și jurnaliști.

Moțpan a spus că deocamdată pe acest caz nu a fost pornită o cauză penală: „Procuratura ar trebui să se autosesizeze.”