UPDATE: Fostul șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă a fost reținut pentru 72 de ore

faf55ce0-f07a-4093-acd4-3da546aac86b

Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Nicolae Chitoroagă a fost reținut de procurorii anticorupție, pentru 72 de ore.

Procuratura anticorupție, a descins, astăzi, 21 noiembrie 2019, atât la domiciliul fostului șef PCCOCS, cât și în locuințele altor trei persoane, într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogățirii ilicite.

Temei pentru inițierea urmăririi penale, care a fost pornită la începutul lunii octombrie curent, au servit investigațiile jurnalistice apărute anterior.

Potrivit materialelor procesului penal, pe teritoriul unei localități din raionul Ungheni, este amplasat un bazin acvatic cu suprafața de aproximativ 37 hectare, ce aparține unei SRL , fondatorii căreia fiind fratele și nașul de cununie al procurorului. Potrivit, însă, martorilor, în spatele afacerii ar sta ultimul.

Mai mult decât atât, în cadrul procesului penal a fost stabilit faptul că nașul de cununie al suspectului, cât și SRL-ul ce-i aparține au devenit proprietari la mai multe terenuri din preajma bazinului, asupra unora din ele în condiții dubioase.

Potrivit materialelor cauzei penale, în luna septembrie anul 2018, societatea comercială a devenit proprietarul unui teren cu destinație agricolă de peste 8,8 ha, situat într-o localitate din raionul Ungheni. Un an mai târziu același SRL devine proprietar al unei construcții de 6800 m.p. și la 5 terenuri agricole cu suprafața de peste 42 ha, în altă localitate din același raion;

La 02 mai 2019 societatea a devenit proprietarul altui teren cu destinație agricolă, cu suprafața de 0,25 ha, situat în a treia localitate din r-nul Ungheni, pe care sânt amplasate construcții agroindustriale cu suprafața de peste 300 metri pătrați, estimate la valoarea de peste 200 000 lei.

În perioada anilor 2016 – 2018 pe unul din terenurile menționate supra a fost construită o vilă cu suprafața exterioară de 551,4 metri pătrați, valoarea căreia a fost evaluată la 2 880 000 lei. La fel, vila menționată, a fost racordată la energie electrică, valoarea de bilanț a căreia este de 897 131,55 lei.

De menționat este faptul că potrivit declarațiilor cu privire la venit și proprietate și declarațiilor de avere și interese personale, procurorul Chitoroagă și membrii familiei sale, pe perioada anilor 2012 – 2018, au obținut venituri în sumă de 1 991 138,05 mii lei.

Prin urmare, valoarea bunurilor achiziționate în perioada anilor 2014 – prezent, depăşeşte substanţial, aproximativ 1 700 000 lei (fără a ține cont de valoare de piața a bunurilor), veniturile legale indicate în declarațiile de avere și interese personale.

Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală efectuate – fostul șef PCCOCS a fost reținut pentru un termen de 72 de ore.

Reamintim că, Nicolae Chiroroagă și-a dat demisia din funcție în luna iunie a acestui an.

Chitoroagă a spus că a simțit în ultima perioadă presiunea asupra sa și a decis să plece pentru a nu prejudicia activitatea procuraturii pe care o conduce. Într-un scurt interviu pentru TV8.md, Nicolae Chitoroagă a spus că decizia are legătură și cu investigațiile apărute în presă privind interceptările reprezentanților din fosta opoziție, a societății civile și a jurnaliștilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente