Sergiu Groza, președintele socialiștilor din raionul Florești, a fost exclus din partid, prin ordin, după ce ieri a fost unicul membru al partidului care a participat la ședința Consiliului raional din Drochia. Despre aceasta a declarat Veronica Roșca, deputată PAS.

Într-o postare pe Facebook, aceasta a menționat că organizaţiile locale ale PSRM plătesc scump facturile pentru votul guvernului Chicu.

„Unii, mai sinceri, porniseră o luptă cu baronii PDM din teritoriu, ca la final să fie obligaţi să cedeze raionul.
Sergiu Groza, preşedintele socialiştilor din raionul Floreşti, fost deputat, pentru curajul de a spune „NU”, a fost exclus din partid, prin ordin, de către preşedinta PSRM”, menționează deputata.

Potrivit ei, președinte de raion a fost ales astăzi Ştefan Paniş: „PDM au cerut puţin, doar șapte raioane sub control absolut. Hânceşti, Şoldăneşti, Floreşti. Urmează încă patru, după formula: «Preşedinte şi vice de la PDM».”

Amintim că, ieri președintele organizației teritoriale PAS din Drochia, Vasile Bacălău, i-a acuzat de trădare pe colegii săi de la PSRM, după ce aceștia au boicotat ședința consiliului, unde trebuia să fie aleasă conducerea raionului.

Astfel, Partidul Socialiștilor au decis să facă alianță cu PDM și să nu mai voteze împreună cu Blocul ACUM.

„Cu o zi înainte, PSRM s-au întâlnit cu reprezentanții PDM și s-au înțeles să facă coaliție cu ei. Noi, reprezentanții Blocului ACUM, am fost chemați la o întâlnire la sediul socialiștilor, unde am convenit să mergem pe formula convenită după alegerile generale locale și să votăm președintele raionului un reprezentant din partea socialiștilor și cei doi vice președinți din partea Blocului ACUM. Dar reprezentanții PSRM, PDM, PPEM și PP Șor au boicotat ședința consiliului și am fost prezenți doar noi, reprezentanții Blocului ACUM, doi candidați independenți și un membru PSRM”, declara ieri Vasile Bacălău pentru reporterul #diez.