„În anul 2009 eram student în primul an la universitate.” Doi deputați din Blocul ACUM inițiază crearea comisiei de anchetă despre evenimentele din 7 aprilie

7-aprilie

În parlament urmează să fie creată o comisie de anchetă cu privire la evenimentele din 7 aprilie 2009. Despre acest lucru au anunțat astăzi deputații fracțiunii ACUM Platforma DA Dinu Plîngău și Liviu Vovc.

„Astăzi la secretariatul parlamentului va fi înregistrat un proiect de hotărâre privind crearea unei comisii speciale de anchetă care urmează să investigheze toate circumstanțele evenimentelor din aprilie 2009. Ne-am propus crearea acestei comisii încă din luna iunie. Nu a fost creată până acum, deoarece deja au fost create alte trei comisii speciale de anchetă. Acum a ajuns momentul oportun să îndeplinim promisiunea dată cetățenilor pentru a răspunde la întrebările așteptate de ei. În prezent, nimeni, dar absolut nimeni nu a fost tras la răspundere. Din cauza acelui eveniment, noi ca țară am pierdut o întreagă generație de tineri, care în mare parte, astăzi, se află peste hotare. Această anchetă își propune două sarcini: prezentarea unui raport despre cine, unde, când și cum a avut de beneficiat, de ce până în prezent nimeni nu a fost tras la răspundere și în al doilea rând, în baza raportului prezentat cu implicarea instituțiilor abilitate persoanele vinovate să fie trase la răspundere. Trebuie să analizăm dacă printre aceștia se regăsesc și actualii funcționari de stat”, a declarat Dinu Plîngău.

„În anul 2009 eram student în primul an la universitate. Ca și mulți alți tineri am participat la acele proteste din 7 aprilie. Din ce îmi amintesc, mulțimea era pașnică, însă erau grupuri organizate de persoane care au vandalizat clădirile parlamentului și a președinției. Întrebarea de bază este cine a stat în spatele acelor grupuri. De ce forțele de ordine nu au izolat acei vandali? O altă întrebare ține de „Coridoarele morții”. Ce minte diabolică a dat acel ordin de maltratare a tinerilor? Nu se cunoaște numărul exact al tinerilor maltratați, dar și numărul celor decedați. Se cunoaște doar despre o persoană, însă sursele publice spun că ar fost mai multe. Primul test este să vedem dacă în parlament vor fi suficiente voturi pentru inițierea acestei comisii”, a declarat Liviu Vovc.

 Alegerile din 5 aprilie 2009, câștigate de Partidul Comuniştilor (PCRM), au generat proteste masive ale tinerilor la Chişinău. Pe 7 aprilie, manifestațiile pașnice s-au transformat în violente, producând devastări ale instituțiilor de stat, cum ar fi parlamentul și președinția.

În noaptea de 7 spre 8 aprilie, aproximativ 200 de persoane, printre care şi minori, au fost reţinute în centrul Capitalei. Potrivit MAI, după miezul nopţii mai mulţi manifestanţi în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor au atacat agenţi economici şi au spart magazine. Poliţia a fost nevoită să intervină şi a utilizat gloanţe oarbe, anunţa serviciul de presă al ministerului. Mai târziu, s-a constatat că în noaptea respectivă zeci de tineri au fost bătuţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi în comisariate. Tot în acea noapte, Valeriu Boboc a murit în urma loviturilor.

Ce avem acum?

Un tânăr ucis, sute de răniți și tineri maltratați în comisariatele de poliție. Acesta este bilanțul protestelor din 7 aprilie 2009.

Au fost cercetați penal și ministrul de interne de atunci Gheorghe Papuc și fostul comisar al capitalei, Vladimir Botnari. Aceștia, însă, au fost achitați de Curtea Suprema de Justiție.

Asta, deși, inițial Papuc a fost condamnat la patru ani cu executare, iar Botnari la doi ani cu suspendare. Curios este că decizia Cutii Supreme de Justiție a fost luata în timp ce Papuc era dat în căutare națională.

Alexandru Pînzari, pe atunci șef adjunct al Serviciului Operativ al MAI, a fost achitat în toamna anului trecut în dosarul 7 aprilie, în care era învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu. Actualmente, deține funcția de șef al Inspectoratului General de Poliție.

În timpul protestelor din 2009, actualul deputat PDM, Alexandru Jizdan, era șef al Departamentului Servicii Operative al MAI. Numele său nu a figurat în niciun dosar în urma protestelor din 7 aprilie.

După 7 aprilie au fost pornite 71 de dosare penale pentru tortura și depășirea atribuțiilor de serviciu. Însă doar 28 de polițiști au ajuns în instanță, restul fiind suspendați, inclusiv din cauza că nu a fost stabilită identitatea polițiștilor, întrucât purtau cagule. Potrivit procuraturii generale, 17 polițiști au fost achitați.

În cazul a doi colaboratori de poliție a fost încetată urmărirea penale, iar 11 persoane au primit închisoare cu suspendare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente