(video) Engin Firat după meciul cu Franța. „Sunt mândru de felul în care au jucat și le mulțumesc pentru asta”

dd

Selecționerul naționalei Moldovei de fotbal, Engin Firat, a fost foarte supărat la conferința de presă de după meciul Franța – Moldova, scor 2-1. Acesta a criticat vehement arbitrajul centralului Gediminas Mazeika din Lituania și, totodată, le-a mulțumit tricolorilor pentru joc. Vezi mai jos declarațiile antrenorului nostru.

„Sunt foarte mândru de băieții mei. Sunt mândru de felul în care au jucat și le mulțumesc pentru asta. În același timp sunt foarte supărat pe arbitri, care au luat o decizie importantă la primul gol. Au greșit. S-a văzut clar cum Giroud l-a faultat pe Koșelev. Golul trebuia anulat. În pauză am primit vreo 500 de mesaje de la prietenii mei, care mi-au scris ce au văzut. Imposibil ca la acest nivel, o echipă să fie ajutată în acest mod. Noi înțelegem că suntem o echipă mică, dar așa ceva este inadmisibil. Regulile de joc trebuie să fie pentru toți aceleași. Îi mulțumesc Federației Franceze de Fotbal pentru ospitalitate, dar nu pot să accept asemenea greșeli de arbitraj, în numele fotbalului”, a declarat antrenorul, scrie FMF.md.

Pentru tricolori a marcat Vadim Rață, pentru francezi Varane și Giroud din penalty.

După această înfrângere, Moldova rămâne pe ultima poziție din grupa H.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente