Renato Usatîi îndeamnă oamenii să iasă la proteste înainte de învestirea noului guvern

usatii-1
Foto: tv8.md

Liderul Partidului Politic „Partidul Nostru” (PPPN) Renato Usatîi, primar al orașului Bălți, îndeamnă populația să iasă la proteste înainte de învestirea noului guvern în frunte cu candidatul înaintat de președintele Igor Dodon. Politicianul îndeamnă oamenii să iasă în fața parlamentului atunci când va avea loc ședința legislativului în cadrul căreia va fi învestit noul executiv.

Renato Usatîi spune că va veni în centrul Chișinăului cu opt primari de orașe și îndeamnă să iasă la proteste inclusiv societatea civilă. „Dacă admitem această «nuntă» nouă pe arena politică moldovenească, eu vă asigur că Republica Moldova, într-un timp foarte scurt, va ajunge la toate problemele pe care le-a avut pe timpul lui Plahotniuc”, a declarat Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la postul Jurnal TV, transmite IPN.

De asemenea, Renato Usatîi a menționat că era de așteptat că va pica actualul guvern în exercițiu, pentru că „nu putea Igor Dodon să ajungă la prezidențiale cu guvernul Maiei Sandu”, deoarece acest lucru nu-i era convenabil șefului statului. „Astăzi se unesc cei care au probleme sau pot avea probleme cu justiția”, a mai spus politicianul.

În opinia lui, Dodon nu mai vrea alegeri directe ale președintelui pentru că nu le-ar mai câștiga niciodată. „El nu va schimba legislația, Curtea Constituțională își va anula propria decizie din martie 2016 pe motiv că ar fi fost ilegală și automat se întoarce alegerea șefului statului în Parlament. Și astăzi, neavându-l pe Plahotniuc și având un grup de deputați care vor să trăiască pe lângă Dodon, această variantă pe el l-ar aranja”, a declarat Renato Usatîi.

Totodată, Renato Usatîi consideră că președintele Igor Dodon nu recurge la alegeri parlamentare anticipate pentru că s-ar putea să nu aibă eventuali parteneri în următorul legislativ, pentru că Partidul Democrat, cel mai probabil, ar obține un scor foarte mic și voturile lui n-ar fi decisive, iar cu partidul Maiei Sandu este clar că nu ar mai face nicio coaliție.

Liderul PPPN susține că nu a luat o decizie referitoare la faptul dacă va candida sau nu la următorul scrutin prezidențial și că acest lucru depinde foarte mult de alegători. „La funcția de președinte de țară poți pretinde dacă ai o susținere masivă a oamenilor”, a concretizat politicianul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente