(foto) ASEM găzduiește un nou laborator IT, în parteneriat cu Endava

75604020_540457946770305_8331215150887469056_o

Pe 13 noiembrie a fost deschis un Centru de instruire în domeniul IT, în parteneriat cu compania Endava. Compania IT a dotat laboratorul cu peste 25 de stații de lucru, echipate cu calculatoare performante și o tablă interactivă. În acest laborator mentorii Endava vor petrece cursuri gratuite de profil pentru toți studenții doritori din ASEM.

O parte mare din studenții ASEM sunt deja angajați ai acestei companii recunoscute internațional. Iar pe 13 noiembrie, cu suportul financiar și logistic al companiei în ASEM a fost inaugurat Centrul de Instruire în Domeniul IT. La eveniment a fost prezent directorul companiei, Radu Lazăr și el absolvent ASEM și coordonatorul parteneriatelor cu universitățile, Nicolae Stropșa.

71937144_540453356770764_1090055114812555264_o
72836007_540457686770331_4071069194865606656_o

Primul curs destinat studenților ASEM, „DevOps”, va fi inițiat în timpul cel mai apropiat și predat de către Eugen Buga, mentor de la Endava, absolvent și el al Academiei de Studii Economice din Moldova.

75369273_540451253437641_8200519991854891008_o
75407688_540451476770952_3426568073170124800_o

„Este un exemplu de colaborare cu succes între mediul universitar și cel de afaceri. Și iată încercarea noastră de mai mulți ani de a ne implica în comun în pregătirea studenților noștri în domeniul tehnologiilor informaționale s-a finalizat până în prezent cu inaugurarea acestui centru de pregătire suplimentară a studenților noștri în domeniul tehnologiilor informaționale. Această colaborare este atât în favoarea noastră a ASEM-ului, în măsura în care studenții vor obține oportunități mai mari de angajare în câmpul muncii, noi vom avea un curriculum universitar mai adecvat cerințelor pieței muncii, cât și în favoarea potențialilor angajatori. Mă bucură foarte mult faptul că deja un număr foarte mare din foștii studenți ai ASEM-ului activează cu mult succes în cadrul acestei companii. Aș îndemna toți agenții economici din Republica Moldova să facă acest lucru, or vor avea de câștigat ei, vom avea de câștigat noi și societatea noastră în ansamblu și poate un număr mai mic de tineri vor pleca în căutarea unui loc de muncă mai bun în afara Republicii Moldova și vor beneficia aici, acasă, de o pregătire universitară de o calitate mai înaltă și oportunități mai bune de angajare în câmpul muncii și locuri de muncă mai bune, mai de calitate – cu o remunerare mai potrivită.”, relatează Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova.

75418198_540450980104335_4727682571012407296_o
75519335_540450640104369_1484894331666956288_o

Academia de Studii Economice din Moldova beneficiază de o bună colaborare cu compania Endava deja pe parcursul a mai multor ani. Au fost organizate în comun mai multe cursuri pentru studenții ASEM, care-și fac studiile la specialități din domeniul tehnologiilor informaționale, cum ar fi: Tehnologii Informaționale, Cibernetică și Informatică Economică, Informatică, Securitate Informațională și Management Informațional.

75543782_540457456770354_8228829929484058624_o
75604020_540457946770305_8331215150887469056_o

Reprezentanții companiei au participat activ la toate discuțiile organizate în ASEM pe întrebări ce țin de dezvoltare curriculară și organizarea studiilor în domeniul IT și și-au adus aportul nemijlocit la îmbunătățirea calității studiilor și componentelor practice.

75653365_540451726770927_5563782007688790016_o

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente