Studenții de la UTM au aflat despre importanța cercetării confortului în sistemul corp – îmbrăcăminte – mediu

1-13-1030×545

În contextul colaborării cu Facultatea Design Industrial și Managementul Afacerilor a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, România, Facultatea Textile și Poligrafie, UTM a găzduit o prelegere publică ținută de Daniela Fărîmă, cu tema „Importanța cercetării confortului în sistemul corp – îmbrăcăminte – mediu”.

Studenții grupelor academice TDCT-171, TDCT-181 care urmează programul „Tehnologia și designul confecțiilor textile” (TDCT) au fost curioși să afle cum poate fi definit confortul în sistemul corp – îmbrăcăminte – mediu și care ar fi domeniile de specializare inteligentă în care un atare tip de confort își găsește aplicabilitate, transmite site-ul UTM.

Având și o teză de abilitare pe tema „Contribuții la cercetarea confortului în sistemul corp-îmbrăcăminte-mediu”, susținută în 2017 la Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial a Universității „Gheorghe Asachi” din Iași, Daniela Fărîma le-a vorbit inspirat studenților despre domeniul cercetării confortului îmbrăcămintei, care va fi întotdeauna unul de actualitate și va evolua în mod continuu și în ritmul dezvoltării societății.

Comun tuturor modurilor de abordare a cercetării confortului îmbrăcămintei, este de a contribui prin rezultatele obținute și aplicabilitatea acestora la creșterea calității vieții omului. Rezultatele cercetării confortului îmbrăcămintei aplicate în industrie conduc la creșterea competitivității produselor de îmbrăcăminte pe piață și, pe de altă parte, susțin procesul de specializare inteligentă prin abordarea unor domenii cum ar fi cel medical (tricoturi de compresie și materiale textile nețesute de uz medical) sau cel al ecotextilelor cum ar fi tricoturile masante din fire de bambus (eco textile). De asemenea un alt domeniu de specializare inteligentă este considerat și cel al tehnologiei informației, prin crearea aplicațiilor software în analiza obiectivă a confortului termofiziologic. Pe plan european, una din tendințele majore identificate constă în implementarea și extinderea textilelor ca materiale posibil de utilizat în multe sectoare industriale, precum și în domenii noi de aplicație.

Ulterior, au fost stabilite direcțiile de colaborare în domeniul activității didactice și științifice cu Facultatea Design Industrial și Managementul Afacerilor a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, România și UTM.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente