„Toată problema este în Igor Dodon.” Este afirmația reprezentanților blocului ACUM Alexandru Slusari și Igor Grosu în urma discuțiilor cu președintele Igor Dodon. Totodată, aceștia au spus că sunt gata să intre într-o nouă coaliție doar dacă se păstrează actuala garnitură guvernamentală, în frunte cu prim-ministra Maia Sandu. Poziția diferă de cea a deputaților PSRM care au spus că nu o vor accepta pe Sandu în fruntea guvernului. În concluzie, deputatul ACUM Alexandru Slusari spune că „zarurile sunt aruncate”, iar cel mai probabil va fi acel „guvern tehnocrat”.

„Elementul destabilizator în situația politică actuală este președinția. De aici se pornesc toate, de la comportament până la mesaje, poziții pe care le are pe perioada acestor cinci luni de zile. Drept dovadă am ajuns în criza politică în care ne aflăm. Ceea ce vedem noi e o încercare mai camuflată de a prelua încet instituțiile statului. Blocul ACUM nu poate fi paravan în spatele cărora lucrurile nu se întâmplă. El ne-a asigurat că nu vrea să fie oligarh, deși lucrul acesta se întâmplă”, a declarat vicepreședintele PAS, Igor Grosu.

Totodată, Grosu mai spunea că în funcția de lider al guvernului poate fi doar Maia Sandu, cu garnitura actuală de miniștri și acea agendă – „reforma justiției de sus până jos”.

„Chiar dacă venim cu altă formulă, după ceea ce a fost ieri, care ar fi garanțiile că nu va interveni președintele țării în permanență în actul de guvernare?”, a întrebat Alexandru Slusari.

Totodată, Slusari a mai punctat că nu este problema în socialiști, dar în Igor Dodon.

„Noi facem distincție între PSRM și Igor Dodon, cu toate rezervele și problemele, cu PSRM am comunicat și identificam soluții. Tot timpul factorul de destabilizare, de unde venea problema era Igor Dodon”, a spus Slusari.

Ieri, deputații au demis guvernul Sandu cu 63 de voturi din partea PSRM și PDM. Astăzi, Igor Dodon a anunțat că are consultări cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare. Totodată, potrivit legii, președintele, după consultări, desemnează un candidat la funcția de prim-ministru.