(video) Incendii masive în Australia. „Fumul va traversa oceanul și va ajunge în America de Sud”

incendiu australia
Foto: cnn.com

Peste 100 de incendii au cuprins statele australiene New South Wales şi Queensland, iar norul gros de fum este atât de semnificativ, încât poate fi văzut din spaţiu.

Într-o fotografie publicată de agenţia spaţială americă NASA, fumul poate fi văzut peste Marea Tasmaniei, între Australia şi Noua Zeelandă, potrivit CNN.

„Vântul puternic din vest a alimentat flăcările şi a dus fumul câteva sute de kilometri în largul mării”, a transmis NASA.

New South Wales şi Queensland au decretat stare de urgenţă în urma incendiilor, zeci dintre acestea încă fiind nestinse până în prezent.

„Vom oferi orice fel de ajutor financiar şi operaţional pentru autorităţi, astfel încât să trecem cu bine de cele mai devastatoare incendii care au lovit această ţară vreodată”, a declarat ministrul pentru Serviciile de Uregnţă din New South Wales, David Elliot.

Potrivit unei prognoze NASA, fumul va traversa oceanul și va ajunge în America de Sud.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente