(video) Geneticianul ucrainean Alexander Koliada dezbate miturile despre alimentația sănătoasă

Imagine

Carnea, lactatele, zahărul și sarea sunt produsele care, în cazul consumului greșit, pot avea consecințe negative pentru sănătate. În cadrul seminarului „Reducem riscurile: Instrucțiuni de supraviețuire în jungla urbană”, expertul ucrainean în genetică Alexander Koliada a vorbit despre adevărul și miturile alimentației sănătoase și cum putem trăi mai mult consumând corect aceste produse.

Alexander Koliada susține că regula primordială în stilul de viață sănătos este să reduci consumul de produse nocive, în cazul în care nu este posibilă renunțarea definitivă la acestea.

De asemenea, specialistul a declarat că nu există produse „magice”, care să înlăture definitiv riscul dezvoltării de cancer sau de alte boli. Este important, în schimb, să ținem cont de regimul alimentar pe care îl avem, cu precădere de ora la care mâncăm, de alimentele pe care le consumăm, conținutul acestora și de maniera în care le combinăm.

Iată și alte lucruri pe care trebuie să le cunoaștem despre alimentație:

# statisticile denotă că 70 % dintre produsele considerate bune pentru inimă sunt, de fapt, nocive pentru alte organe;

# până în prezent nu a fost identificată o metodă mai bună de a prelungi viața decât prin limitarea numărului de calorii, printr-o alimentație echilibrată;

# cel mai relevant semn că un aliment e sănătos pentru organism este acela că elementele pe care le conține contribuie la prelungirea vieții;

# carnea fiartă poate avea aceleași beneficii pentru sănătate ca și fructele de mare;

# lactatele sunt sănătoase doar dacă consumul acestora nu depășește 200 de grame pe zi;

# zahărul nu este un inamic al organismului uman, ci este un aliat indispensabil. El poate deveni dăunător, însă numai dacă se depășește consumul a 25 de grame pe zi în cazul femeilor și 37 de grame pentru bărbați;

# inamicul nr. 1 nu este zahărul, ci sarea. Nu este recomandat să consumăm zilnic mai mult de cinci grame de sare. Cu toate că majoritatea bucatelor nu par gustoase dacă nu conțin „suficientă” sare, putem compensa „lipsa” acesteia prin diverse condimente ce dau un plus de gust bucatelor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente