Mesajul Ambasadei Franței cu privire la situația politică din țară

ambasada frantei

Franța sprijină eforturile prim-ministrei Maia Sandu, a Președintelui Igor Dodon și a coaliției de guvernare în depășirea crizei politice curente. Acesta este mesajul transmis de către Ambasada Franței în Moldova.

„Reformele indispensabile pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova au fost deja amânate pentru prea mult timp. Ca prieten al Republicii Moldova, care și-a demonstrat angajamentul în susținerea procesului de reforme, Franța îndeamnă liderii politici moldoveni să ajungă rapid la un consens, care ar păstra calea spre reforma justiției și ar permite guvernului să își reia lucrul pe calea reformelor pentru ameliorarea vieții tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Vom fi gata să continuăm sprijinul nostru pentru un astfel de proces hotărât de reforme, în conformitate cu Acordul de asociere UE-Republica Moldova”, se arată în mesaj.

Reamintim că, Guvernul a votat pe 7 noiembrie, noi modificări la Legea procuraturii. Modificările legii se fac prin angajare a răspunderii executivului, această procedură însemnând că prevederile legale intră în vigoare automat, în 72 de ore, dacă între timp executivul nu este demis prin moțiune de cenzură.

Aceste modificări au nemulțumit președintele țării și Partidul Socialiștilor. Igor Dodon a anunțat că se scrie o moțiune de cenzură și că există riscul ca guvernul să cadă. Democrații, care deja au scris o moțiune de cenzură împotriva actualului guvern, și-au retras-o ieri, totuși aceștia au menționat că vor susține o eventuală moțiune de cenzură împotriva guvernului. În pofida nemulțumirii socialiștilor, Maia Sandu a anunțat că nu va renunța la aceste modificări. Subiectul modificării Legii procuraturii a interesat și ambasadorii străini de la Chișinău, care au făcut vizite la guvern și președinție.

Astăzi, deputatul socialist Vasile Bolea a rupt acordul PSRM-ACUM la tribuna de presă a Parlamentului: „Pe noi ne-a desconsiderat. S-a spus doamnei prim-ministru. Singura cale de ieșire din situație, pe care tot ei au adus-o, este să retragă acest proiect prin care să-și asume răspunderea. Să discutăm acest proiect în Parlament. Noi cei 36 de deputați suntem gata să discutăm reforma justiției.”

Pe de altă parte, Olesea Stamate, ministra Justiției a spus că executivul va rămâne pe poziție. Totodată un deputat al blocului ACUM, Lilian Carp spune că lucrurile sunt deja stabilite, iar Maia Sandu va fi demisă, iar, cel mai probabil, următorul executiv va fi format de către consilierul prezidențial Ion Chicu.

Igor Dodon spune că există trei scenarii pentru ziua de azi: 1. Guvernul își retrage inițiativa și nu avem moțiune împotriva guvernului. 2. Guvernul își retrage inițiativa, iar în parlament este votată, în lectură finală, o lege similară celei propuse de guvern. 3. Guvernul nu-și retrage inițiativa și avem moțiune împotriva acestuia în parlament.

Între timp, Blocul ACUM invită cetățenii la o manifestație pașnică în fața parlamentului, în susținerea guvernul Sandu. Manifestația va avea loc 8 noiembrie, la ora 14.30. Totodată, a fost lansată și o petiție online pentru susținerea guvernului Sandu.

Parlamentul urmează să se convoace astăzi, de la ora 15.00. Deocamdată singurul punct pe ordinea de zi este discursul Maiei Sandu prin care ea își angajează răspunderea pentru proiectul de lege care îi permite să înainteze o listă de candidați Consiliului Superior al Procurorilor pentru funcția de procuror general.

Potrivit Constituției, articolul 125, procurorul general este numit în funcție de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Legea Maiei Sandu este practic „o clarificare” a acestui mecanism și anume specifică modul prin care Consiliul Superior al Procurorilor alege viitorul procuror general – dintr-o listă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente