(foto) Problema nudității la o expoziție de artă. Organele sexuale ale sculpturilor au fost acoperite cu lenjerie

1

Agenția culturală a Națiunilor Unite, UNESCO, a fost criticată pentru că a acoperit organele sexuale ale unor sculpturi cu lenjerie intimă, scrie CNN, citat de ziare.com.

Expoziția cu lucrările sculptorului francez Stephane Simon (foto), ce reprezintă figuri redate în stil clasic în timp ce își fac selfie-uri, a fost deschisă la Paris în timpul evenimentului Zilele Patrimoniului European al UNESCO din septembrie.

Oficialii au decis să acopere părțile intime ale lucrărilor de artă cu lenjerie, spre surprinderea artistului și a comentatorilor de artă.

Simon a declarat la CNN ca gestul a fost „dezgustător”, iar experiența „umilitoare”.

„M-am simțit rușinat, atât de supărat să-mi văd anii de muncă și cercetare ruinați”, a adăugat el. „Pentru două zile, vizitatorii au venit să mă întrebe de ce am făcut asta și le-am spus că nu a fost alegerea mea.”

Lucrările de artă, care fac parte din proiectul „In Memory of Me”, au fost create pentru a arăta diversitatea culturală și cât s-a răspândit obiceiul selfie-ului în ultimii ani.

„Ar fi trebuit sa-mi petrec două zile explicând legătura fascinantă dintre practica selfie-ului și istoria antică greacă”, a adăugat Simon.

El a spus că a vorbit despre problema nudității în timpul întâlnirii cu cei de la UNESCO înaintea evenimentului, dar că atunci nu i s-a cerut să acopere lucrările, ci cu câteva zile înainte de expunere și nu a avut timp pentru a modifica sculpturile în mod corespunzător.

The Times a citat un purtător de cuvânt care a spus: „Nu am vrut sa-l cenzuram pe artist și înțelegem că se simte rănit.”

Simon a precizat pentru CNN că organizația a recunoscut „o greșeală făcută de o angajată”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente