(foto, video) Costume înfricoșătoare versus boicot. Cum au petrecut tinerii din Leova cea mai strașnică noapte a anului

IMG_20191031_175257

În noaptea de 31 octombrie, tinerii din Leova au fost încurajați să participe la Halloween Party, care s-a desfășurat într-un loc mai puțin ordinar pentru astfel de evenimente, mai exact în muzeul localității.

„Nu mi-e frica de Bau Bau” – acesta a fost genericul activității la care tinerii s-au mascat în monștri, au dansat, au participat la jocuri de socializare și, desigur, au vizionat un film care a corespuns tematicii înfricoșătoare a serii.

Voluntarii Centrului de Tineret din Leova s-au pregătit din timp pentru această zi. În acest sens, încă de la începutul săptămânii, ei au pregătit elementele de decor specifice sărbătorii, lucrând într-o atmosferă prietenoasă, fiind ghidați de lucrătorii muzeului.

IMG_20191030_114624

Până la începutul evenimentului, doi tineri mascați au mers prin oraș și au invitat orășenii să participe la petrecere. Unii dintre trecători au salutat această inițiativă și au făcut selfie-uri cu ei.

Atitudinea controversată față de acest eveniment a fost resimțită și în Leova, căci mulți tineri au „boicotat” acest eveniment, argumentând că nu este o sărbătoare creștină, dar cei prezenți la eveniment au spus că această sărbătoare este doar o ocazie să se întâlnească cu alți tineri și să petreacă timpul vesel, într-o atmosferă informală. Participanții au menționat că nu cred că un machiaj neordinar pe față sau o mască din cauciuc pot afecta cultura și credința tinerilor.

Câțiva tineri, care au aflat în ultimul moment de petrecere, au venit și fără costume, iar organizatorii și ceilalți „petrecăreți” i-au primit cu brațele deschise și i-au ajutat să meșterească costume haioase chiar în timpul evenimentului.

IMG_20191031_173400

IMG_20191031_195035

Cuprinși de emoțiile serii, doi tineri au fost receptivi și ne-au împărtășit mai detaliat impresii despre petrecerea dedicată celei mai înfiorătoare nopți ale anului.

Abuzan Marina, voluntară la CRT, a spus că deja al treilea an consecutiv se organizează acest eveniment la Centrul de Tineret din Leova, iar numărul tinerilor care participă este în creștere: Mă bucură faptul că de fiecare dată activitatea dată este petrecută într-o manieră cât mai veselă și neordinară. Deja devine o tradiție ca în acestă zi noi, tinerii voluntari ai centrului, să organizăm și un mic concert unde cântăm și melodii pentru copii, de genul «Nu mi-e frică de Bau Bau» sau «Vine rața de la baltă», care stârnesc emoții și dorință mai mare de a dansa în rândul tinerilor, în așa mod nu uităm de copilul din sufletul nostru.”

David, un alt participant, ne-a spus că salută inițiativa de organizare a evenimentelor unde se pot aduna atât de mulți tineri și că și-ar dori mai multe seri și evenimente la care tinerii ca ei să se adune și să comunice, să vizioneze un film și să asculte muzică bună: „Mi-a plăcut că în orașul nostru mic tinerii nu sunt uitați și că se organizează astfel de evenimente.”

Tot evenimentul a fost acompaniat de muzică, inclusiv și de melodii interpretate de participanți.

Petrecerea a avut ca scop să adune cât mai mulți tineri, pentru a le demonstra că ei au un rol important în oraș.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Tineret Leova, în colaborare cu Muzeul de Istorie și Etnografie al orașului.

Autoare: Nicoleta Lisevici, liceul „Mihai Eminescu”, orașul Leova

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente