Numărul milionarilor din întreaga lume este în creștere. În ce țară se regăsesc cei mai mulți

leo-wolf-of-wall-street
Foto: maxim.com

La momentul actual, în SUA există aproape 19 milioane de milionari. La nivel global există aproximativ 47 de milioane de milionari în dolari, cu 1,1 milioane mai mulţi decât în 2018, iar creşterea se va menţine.

În aceast an, în ciuda războiului comercial şi a temerilor legate de recesiune, SUA a creat alte 675 de mii de noi bogătaşi, scrie The Economist, citat de zf.ro.

În China există de asemenea patru milioane de oameni care se pot bucura de statutul de milionar, în timp ce Germania se poate lăuda cu trei milioane.

Numărul milionarilor din întreaga lume a crescut cu 1,1 milioane, numărul acesta, în 2019, fiind de 46,8 milioane. Aceste persoane deţin în total 158,3 mii de miliarde de dolari în active nete, adică 44 % din totalul global.

Pe fondul incertitudinii create de fenomenul Brexit, Marea Britanie a pierdut în 2018 aproximativ 27 de mii de milionari în dolari. Aceasta este una dintre puţinele ţări unde numărul celor bogaţi nu înregistrează o creştere importantă.

Se estimează că averea globală, care a crescut cu 2,6 % în ultimul an și va continua să crească cu 27 % în următorii cinci ani, ajungând la 459 de mii de miliarde de dolari până în 2024. Numărul milionarilor va creşte, de asemenea, în această perioadă până la aproape 63 de milioane.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente