(foto) Patria Pepeni – cinematograful care a prins viață datorită ambiției unor tineri

Patria-Pepeni.-1024×768

Din dorința de a da suflet parcului din satul Pepeni, raionul Sângerei, un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Alexandru Agapie” a ajuns să proiecteze filme în aer liber pentru toți tinerii din sat. În primăvara anului 2018, tinerii au mers la primar cu inițiativa de a renova parcul din sat, dar primarul a zis că „asta-i treaba Primăriei”.

Atunci, Ana, Dragoș și Nelu, elevi în clasa a XI-a, au fondat „PATRIA PEPENI” – un cinematograf în aer liber.

Patria-Pepeni-1024x1024

„Este unul din  proiectele de voluntariat la care mă implic și mă bucur să văd că impactul acestuia aduce recunoștință și mulțumire, mai ales când acest lucru nu m-a costat aproape nimic. A fost nevoie de aprobarea Primăriei, de un calculator, proiector și boxe”, povestește Ana Maxian, coordonatoarea proiectului.

Tinerii pot privi filme în fiecare vineri, pe stadionul artificial din sat. Spectatorii pot alege ce film să fie proiectat, votând pe pagina de Instagram @Patria.Pepeni.

În serile de vară, tinerii se adună la cinema pe stadionul artificial, iar în sezonul rece al anului, sala consiliului se transformă în cinematograf.

„Am început să privesc filmul când apunea soarele și l-am terminat de vizionat cu luna plină pe cer. A fost o seară deosebită”, a spus Maria, o tânără din Pepeni.

Patria-Pepeni.-1024x768

„Când știam că se proiectează un film, mă grăbeam să termin tot lucrul de acasă și să fug la cinema. Este un proiect util și necesar pentru tinerii din Pepeni, deoarece nu mai există alte activități pentru noi”, susține Cristian, elev în clasa a X-a.

„Îmi place să privesc filmele în liniște, acasă, dar mergeam cu plăcere la cinema pentru că acolo ne adunăm toți prietenii și aveam ocazia să petrecem timpul împreună”, a spus Mihai, elev în clasa a X-a.

Fiecare tânăr care dorește să privească un film scoate din buzunar câte cinci lei. Tinerii care participă la activități de voluntariat, beneficiază de intrare liberă.

Inițiativa tinerilor este salutată și de diasporă, care lasă mesaje de încurajare și felicitare pe rețelele sociale.

Autori: Cristian Beșliu, Mihai Olăraș, Maria Vulpe, Ana Maxian, elevi ai Liceului Teoretic „Alexandru Agapie” din Pepeni, Sângerei.

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.

Sursa: tineri.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente