Simpla majorare a tarifului, în condițiile în care nimeni nu se preocupă de eficientizarea costurilor și implementarea noilor tehnologii, nu va rezolva criza financiară și starea neadecvată a transportului public din capitală, tot așa cum nici subvențiile care reprezintă 11 % din tot bugetul municipiului nu au reușit să modernizeze transportul. Este concluzia expertului Stanislav Ghilețchi de la IPRE.
Potrivit acestuia, pentru a acoperi diferența dintre tarif și costul real al transportului, în anul 2018, Primăria municipiului Chișinău a cheltuit 509 lei pentru fiecare locuitor al municipiului. Justificarea subvenționării transportului public din contul bugetului general este determinată de obiectivul de reducere a congestiei, diminuării impactului asupra mediului înconjurător și creșterii mobilității pentru locuitorii care nu au automobil.
Doar că, în Chișinău, deși se alocă această sumă, autoritățile locale nu au stabilit destinația exactă a fondurilor oferite ca și subvenții, iar la momentul actual, o parte din subvenții, în loc să fie utilizate pentru îmbunătățirea calității serviciilor, sunt utilizate fie pentru salarii, fie sunt irosite datorită unei eficiențe reduse a întreprinderilor.
Autoritatea locală trebuie să găsească un echilibru între accesibilitate, disponibilitate și echitate. Astfel, trebuie creat un mecanism care ar iniția procesul de revizuire al tarifului. De exemplu, una dintre principalele condiții pentru revizuirea tarifului ar trebui să fie corelarea cu indicele inflației. Astfel, odată ce inflația cumulativă justifică creșterea tarifului cu o unitate (ex. de la 2 la 3 lei), autoritățile locale ar trebui să inițieze procedura de revizuire a tarifului. Dacă se aplică logica respectivă, costul de călătorie cu troleibuzul urma să fie crescut la 3 lei în anul 2016, iar următoarea ajustare a tarifului la 4 lei, conform țintei inflației, ar trebui să aibă loc abia în 2022. Aceste cifre sunt departe de cele vehiculate acum în spațiul public.
