(video) Husă pentru telefon sau touchpad. Inventatorii americani au creat un prototip al pielii artificiale

cddcdcdcd

Pielea artificială a fost prezentată la cea de-a 32-a ediţie a ACM User Interface Sofware and Technology Symposium (UIST), ce are loc în Statele Unite ale Americii, de inventatorii acesteia, cercetători de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, şi de la Télécom ParisTech şi Universitatea Sorbona, Franţa. Aceasta reacționează la stimuli precum gâdilatul, ciupitul şi mângâiatul şi care poate fi folosită ca interfaţă pentru dispozitive digitale.

„O strânsoare puternică generează apariţia pe ecran a unui emoji furios, în timp ce gâdilarea pielii determină afişarea unui emoji râzând, iar lovirea uşoară, un emoji surprins”, a declarat Marc Teyssier, doctorand la Telecom ParisTech şi iniţiatorul proiectului.

Cercetătorii susţin că tehnologia dezvoltată de ei deschide noi perspective privind „dispozitivele antropomorfe”.

„Poate părea neconvenţional, pentru că suntem obişnuiţi să folosim carcase rigide, dar simţim că sunt avantaje semnificative în utilizarea unor tehnologii mai maleabile. Senzaţia de familiaritate oferită de această piele oferă posibilitatea utilizatorilor de a dispune de o interfaţă mai naturală”, a declarat Anne Roudaut, profesor asociat la Universitatea din Bristol, scrie mediafax.ro.

Pielea artificială este prevăzută cu două straturi din silicon, numite „dermă” şi „hipodermă”, între care se află un strat compus dintr-o reţea de fire foarte subţiri, ce acţionează asemenea unor senzori. Straturile de silicon au fost turnate într-o matriţă şi au fost pigmentate pentru a conferi o textură şi o culoare asemănătoare pielii umane.

Cercetătorii au afirmat că produsul lor poate „simţi atingerea utilizatorului”, având abilitatea de a „detecta interacţiuni precum gâdilarea, mângâierea, răsucirea şi ciupirea”. Totodată, dezvoltatorii tehnologiei consideră că aceasta îmbunătăţeşte experienţa utilizatorilor de dispozitive mobile.

Iniţial, conceptul de piele artificială a fost adoptat în domeniul roboticii, cercetătorii încercând să dezvolte maşinării ce seamănă şi acţionează asemenea oamenilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente