Boris Johnson a trimis o scrisoare Uniunii Europene pentru a cere amânarea Brexit, dar nu a semnat-o

Britain Brexit
Foto: AP Photo/Kirsty Wigglesworth

Premierul britanic, Boris Johnson, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a i se face cunoscută cererea Londrei de a se amâna din nou Brexit-ul, prevăzut în mod normal pentru 31 octombrie, potrivit AFP care citează o sursă europeană. Cu toate acestea, premierul britanic nu a semnat scrisoarea adresată Uniunii Europene.

În schimb, Boris Johnson a trimis o a doua scrisoare, semnată, specificând că nu doreşte această amânare, pe care a fost constrâns legal să o solicite după ce deputaţii britanici au decis sâmbătă să amâne votul lor asupra acordului de Brexit încheiat între Londra şi Bruxelles, scrie AGERPRES.

Această cerere este consecinţa unui vot al deputaţilor britanici, care au decis sâmbătă după-amiază cu o scurtă majoritate să amâne decizia lor asupra acordului de divorţ anunţat joi între Londra şi Bruxelles.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat sâmbătă seară că a primit din partea Londrei o cerere de amânare a Brexit-ului, în mod normal prevăzut pentru 31 octombrie, ceea ce este consecinţa unui vot al deputaţilor britanici sâmbătă după-amiază, transmite AFP.

„Voi începe consultările cu liderii UE privind modalitatea de a reacţiona”, a adăugat Donald Tusk pe contul său de Twitter.

Camera Comunelor de la Londra a decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexit-ul până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord, dar premierul Boris Johnson a declarat imediat după aceea că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexit-ului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente