(video) „Ușa din spatele troleibuzului a zburat și eu am zburat cu ea.” Mărturiile pasagerilor din troleibuzul lovit de Porsche

27710871

Au trecut aproximativ trei săptămâni de la accidentul din 30 septembrie, produs la intersecția străzilor Onisifor Ghibu și Alba Iulia, din sectorul Buiucani. Atunci, un Porsche a lovit puternic un troleibuz, în urma impactului pasagerul din mașină a decedat pe loc, iar conducătoarea a murit după câteva zile. Din fericire, viața celor 25 de pasageri din troleibuz nu se află în pericol. Pentru a afla ce s-a întâmplat în acea zi de luni, reporterul ZdG a discutat cu pasagerii și iată ce a aflat de la ei.

Vârsta celor 25 de victime este între 19 și 67 de ani. Pacienții, cu diferite grade de traumatisme, au primit îngrijiri speciale la Institutul de Medicină Urgentă (IMU).

Victimele își amintesc cu groază ziua de 30 septembrie. Acestea spun că accidentul le-a marcat viața și că, de acum încolo, le va fi frică să meargă în transportul public. Victimele recunosc că își imaginează cu greu cum a fost posibil să se întâmple așa ceva și dau vina pe nivelul înalt de corupție din Republica Moldova, scrie ZdG.

Cod Roșu de Urgență

În 25 de minute, ambulanțele au adus 25 de victime. A fost declanșat Cod Roșu de Urgență, iar toți medicii care erau liberi au coborât în Departamentul de Urgentă și, în funcție de profil, investigau starea pacienților. Era gălăgie. Rudele victimelor – panicate. A fost nevoie de intervenția psihologilor pentru a-i calma.

„Ușa din spate a troleibuzului a zburat și eu am zburat cu ea”

Denisa Irina Calistru, una dintre victime, a fost internată în mod urgent, având comoție cerebrală și multiple plăgi ale feței și a mâinii. Ion Marina, șeful secției neurochirurgie, spune că, atunci când a fost adusă, avea cefalee, dureri în regiunea facială, în regiunea mâinii. Era în stare de șoc. Acum capul și mâna îi sunt bandajate, iar fața umflată și plină de vânătăi.

Denisa este studentă la Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău. După ore, lucrează în calitate de recepționeră. Ea povestește că ziua de 30 septembrie era una obișnuită. Se întorcea acasă de la colegiu, intenționa să mănânce și să plece la muncă.

„Nu o să uit niciodată ziua de 30 septembrie. Mi-a marcat viața. Sper să se schimbe ceva după acest accident. Sper ca după asta autoritățile să ia măsuri la timp. Vreau să fie mai bine în țara asta. Trăim, totuși, în Europa, dar ce fel de democrație e asta?”, se întreabă retoric și nervos tânăra.

Denisa spune că se simte mai bine și starea ei e stabilă. Povestește că primele zile, fiind în stare de șoc, nu prea simțea durerea, „dar de ieri seara, a început să mă doară mâna, dar cel mai tare mă doare sufletul pentru ce se întâmplă”.

În momentul accidentului, tânăra a avut nenorocul să fie la ușa din spate. Tocmai se pregătea să coboare. Își amintește că troleibuzul s-a pornit imediat după ce s-a aprins culoarea verde la semafor, era aproape de stație când a auzit bubuitura. Atunci, Denisa și-a pierdut cunoștința.

„Când s-a produs bubuitura, nu realizam ce se întâmplă, mi s-au astupat urechile, nu auzeam bine. Totul s-a întâmplat într-un minut maxim, după care am leșinat. Cei care au văzut ce s-a întâmplat, mi-au spus că ușa din spate a troleibuzului a zburat și eu am zburat cu ea”, spune Denisa cu voce tremurândă.

S-a trezit pe trecerea de pietoni, avea halucinații, s-a ridicat și a mers sub un copac. Mai mulți oameni s-au apropiat de ea și cineva a contactat tatăl tinerei.

„Îmi curgea sânge din gură, din nas, din față, din mână. Mă durea foarte tare. Oamenii mi-au acordat primul ajutor, le mulțumesc pentru asta. Apoi a venit ambulanța și m-a luat. Timp de vreo patru ore, m-au dus în diferite secții, mi-au făcut radiografie, diferite proceduri, după care m-au adus aici, în secție”, povestește victima accidentului.

Denisa spune că nu știa că s-a produs un accident, „mi s-a părut că troleibuzul a explodat”. Abia mai târziu a aflat despre cele întâmplate.

„Am înțeles că troleibuzul mergea normal, urma să se oprească în stație. Din spate, a venit un Porsche negru, la volanul căreia se afla o femeie. În acel moment, în troleibuz erau vreo 30 de persoane, dintre care 25 au ajuns la spital”, spune aceasta.

„Dacă ea se lovea în troleibuz, nimeni nu avea să supraviețuiască”

În secția de ortopedie a IMU, după accidentul din 30 septembrie, au fost spitalizate trei persoane cu multiple traume.

„Persoana care a fost pe urgență a avut o comoție cerebrală, îi era fracturat antebrațul și mai avea o fractură la pelvis, care nu necesită intervenție chirurgicală. O altă pacientă are o fractură a osului femural, iar a treia are o fractură în regiunea genunchiului. Starea lor generală e de gravitate medie, stabilă, fără pericol pentru viață. Psihologic, clar, e greu, acum sunt calme, nu fac psihoze. Ele vor depăși mai ușor atunci când se vor deplasa singure, dar, așa, încă e devreme de vorbit despre reabilitarea psihologică. Orice traumă lasă consecințe în viața unui om, asta nu-i un mod normal, să stai la oprire sau să mergi în troleibuz și să te alegi cu fracturi, clar că rămân amprente”, explică Andrei Munteanu, medic ortoped-traumatolog.

Nina Smacinîh este pacienta care a suportat intervenția chirurgicală de urgență, partea stângă a corpului fiind în totalitate vătămată. La fel ca și Denisa, Nina se afla în partea din spate a troleibuzului. Nu își amintește prea multe despre momentul producerii tragediei. Își pierduse cunoștința imediat, iar peste șase ore s-a trezit la spital. Spune că e internată la spital pentru prima dată și asta o face să plângă, scrie ZdG.md.

Nina are 67 de ani și lucrează la Policlinica nr. 5 de la Buiucani. Femeia se ducea la muncă, a urcat în troleibuz de la strada Paris. Își amintește că a intrat pe ușa din spate, erau mulți oameni, troleibuzul s-a pornit, însă mai departe „filmul se rupe”.

„La început, durerea era așa de mare, că nici nu puteam să mă mișc. Aici mi-au făcut operație, mă lecuiesc, au grijă de mine, dar mi-i dureros și jignitor de ceea ce s-a întâmplat. Când totul te doare, e foarte greu. Vor fi și consecințe, îmi dau bine seama de asta. În primul rând, am comoție și nu una ușoară, mâna ruptă, crăpătură la bazin și asta deja e o mare problemă. Mizez pe faptul că totul va fi bine, dar nu cred”, zice plângând femeia.

Despre cele întâmplate, a aflat mai târziu. Nina spune că își imaginează cu greu „cum poți să mergi la intersecție cu așa o viteză”.

„Încă suntem norocoși că mașina nu s-a lovit în mijlocul troleibuzului, dar a lovit doar în roată și a amortizat. Dacă se lovea în troleibuz, nu rămânea nimic din noi, nimeni nu ar fi supraviețuit, asta am înțeles foarte bine”, spune îngrozită victima.

„Când am ajuns, am văzut o situație teribilă”

Vasile Todiraș este unul dintre medicii de urgență care a ajuns la victimele accidentului din 30 septembrie. Bărbatul activează în acest domeniu de mai bine de 21 de ani, însă spune că va ține minte pentru toată viața acest „accident teribil”.

zdg.md

„Astfel de solicitări sunt foarte rare, dar sunt dintre cele pe care le ții minte ani înainte, poate chiar o viață. Și acum, pe 30 septembrie, e unul din ele. Probabil, nu o să-l uit vreodată”, spune acesta.

Până la accident, se întorcea de la altă solicitare, fiind încă în drum, când a parvenit urgența și au plecat direct la locul tragediei, acolo unde deja erau trei ambulanțe, poliția și pompierii.

„Nu știam ce ne așteaptă la intersecția străzilor Alba Iulia cu Onisifor Ghibu. Ne-am deplasat pe cât de repede a fost posibil. Când am ajuns, am văzut o situație teribilă, cu foarte multă lume. Era mult sânge, multă panică, multe plăci pe jos, lume speriată. Între copaci, pe iarbă, pe bordură, erau foarte mulți oameni și fiecare doi-trei cetățeni țineau câte o victimă. Auzeam multe strigăte, pentru că fiecăruia i se părea că pacientul pe care-l ține el e cel mai grav”, povestește medicul de urgență.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente