Moldoveanca Irina Rimes a lansat clipul piesei „Nicăieri” de pe albumul Cosmos, care reprezintă o poveste inspirată din trăirile, sentimentele și emoțiile artistei, exprimate atât prin intermediul pieselor, cât și prin poeziile din cartea albumului.

„Nicăieri” este o melodie care vorbește despre iubire, gelozie, paranoia și căutări. Artista vine cu o perspectivă realistă și dură prin versurile care creează o imagine a unei relații aflate în descompunere:
„Piesa a apărut într-o sesiune cu Vlad Lucan, unul dintre producătorii mei preferați. Aceasta este cântată cu versuri scrise de acum doi ani, m-am întors în trecut ca să pot scrie piesa asta”, a menționat tânăra.

„Gelozia mănâncă tot din tine/Eu încerc să te scap, dar nu mai ține de mine/Paranoia ta atât de reală/Mai reală ca iubirea/Paranoia e o boală”, sunt versurile artistei, cele care reflectă o iubire bolnavă, aflată pe drumuri ce nu duc nicăieri.

De regia videoclipului s-a ocupat Bogdan Păun, de imagine – Alex Mureșan, iar de producție – Loops Production.

Vedeți mai jos videoclipul piesei.

Irina Rimes a devenit cunoscută după ce a lansat piesa „Visele” din anul 2016. Astăzi, tânăra artistă se poate lăuda cu o carieră în muzică de invidiat. Mai mult, Irina este membră a juriului de la „Vocea României” pentru al doilea an consecutiv.