(doc) Marina Tauber acuză familia Greceanîi că a fost implicată în frauda bancară

IMAGE 2019-10-17 09_42_25

Marina Tauber a acuzat-o, într-un briefing la Parlament, pe Zinainda Greceanîi de faptul că anume aceasta ar sta în spatele inițierii ridicării imunității parlamentare celor două deputate din Partidul „ȘOR” și reținerea ulterioară a acestora. Asta pentru că Tauber a cerut Procuraturii Anticorupție să confirme sau să infirme implicarea familiei Greceanîi în jaful de la Banca de Economii a Moldovei.

În cadrul aceluiași briefing, Marina Tauber a prezentat presei răspunsul Procuraturii Anticorupție oferit la 9 octombrie, care a confirmat că pe numele lui Alexei Greceanîi, soțul liderei PSRM, este deschis un dosar penal.

„Pe 9 octombrie Procuratura Anticorupție a dat un răspuns în scris prin care a confirmat acest fapt și mi-a comunicat că pe marginea acestui caz este pornită demult o cauză penală. Atenție: faptul nerestituirii unui credit de către soțul actualului spicher al Parlamentului este confirmat și, în principiu, este demult cunoscut”, a declarat Marina Tauber.

Zinaida Greceanîi, spune deputata, a influențat acordarea unui credit neperformant companiei soțului ei.

Deputata Marina Tauber îl va sesiza pe procurorul general interimar să demareze acțiuni pe numele Zinaidei Grecaenîi pentru coparticipare la luarea unui credit neperformant.

Vezi mai jos răspunsul Procuraturii Anticorupție.

IMAGE 2019-10-17 09_51_35

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente